No, cam nasol a fost pentru mine și pentru Ciucă, nucleul dur al echipei din care mai face parte în mod obișnuit și Lăpușan.
Azi alături de noi doi, și mai buni decît noi doi, au fost David și Mădălin (pe ultimul l-am împins un pic în acest rol pentru că a jucat accidentat).
Dar și mai buni au fost cei de dincolo de fileu, Tebu, frații Simu și cu Ilea (ultimul cu o poftă de joc nebună, după o absență îndelungată).
Scorul a oscilat, nehotărît: 1-0 la ei, 1-1, 2-1 la noi, 2-2, 3-2 la ei, 3-3.
Apoi mi-a trebuit mie să provoc decisivul, ca și cum nu ar fi fost bine să o dăm la pace.
Și-atunci ne-au bătut, ca să mă liniștească.
Ultimul meci a avut suspans și el, pentru că am venit de la 6-11 la 10-11 dar ne-au învins, asta e.
Nimeni nu s-a supărat, asta e sigur.
Așa că am încheiat anul cu un meci pe cinste, după un an în care am continuat să jucăm în pofida amenințării bolii acesteia enervante.
Crăciun Fericit!
