Trebuie să recunosc că n-am mai fost cam de multă vreme la un concert simfonic. Întîmplător sau nu, am ales bine. Iar revederea unora dintre veteranii filarmonicii clujene mi-a căzut și mai bine. Concertul l-a avut drept dirijor pe italianul de doar 24 de ani, pe Nicolò Umberto Foron iar ca solist invitat pe flautistul Matei Ioachimescu.
Programul a cuprins lucrări de Robert Schumann – Uvertura la Manfred, Călin Ioachimescu – Concertul pentru flaut și Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 6, Patetica.
În sală a fost prezent și compozitorul concertului pentru flaut, nimeni altul decît tatăl solistului, Călin Ioachimescu. Compozitorul născut pe 29 martie 1949 s-a format la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București și i-a avut drept dascăli pe Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Adrian Rațiu, Nicolae Beloiu sau Tudor Ciortea. A studiat la Darmstadt în perioada 1980-1984, la Paris, beneficiind de o bursă din partea statului francez.
Solistul, Matei Ioachimescu, a fost ceea ce se cheamă o prezență, din toate punctele de vedere. De la arta interpretativă pînă la atitudinea foarte implicată și expresivă de pe scenă, el a cules aplauze și apoi a oferit un bis din Bobby Mc Ferrin, o variantă…originală. Matei Ioachimescu a susținut concerte ca solist împreună cu Filarmonica George Enescu şi Orchestrele Radio din București, cu Filarmoniciile din Craiova, Iași, Satu-Mare, Bacău iar în plan internațional cu Filarmonica din Zlin (Cehia) sau Donauphilharmonie din Viena. Este profesor invitat al mai multor cursuri de măiestrie din România și Austria.
În ceea ce îl privește pe dirijorul Nicolò Umberto Foron aveam să aflăm că în pofida faptului că este născut în 1998 el este deja un dirijor consacrat. A colaborat deja cu Netherlands Philharmonic Orchestra, Symfonieorkest Vlaanderen, Het Residentie Orkest, Sinfonia Rotterdam, NDR Elbphilharmonie Orchestra and London Symphony Orchestra. A avut șansa și onoarea de a înregistra Simfonia a 7-a de Beethiven la Abbey Road Studios din Londra și a fost asistentul celebrului dirijor Riccardo Muti. Găsiți informații complete pe site-ul său excelent organizat, aici.
Concertul a fost o bucurie iar sala, deși plină doar pe jumătate, a rezonat cu eforturile și măiestria artiștilor. Muzicienii filarmonicii clujeni rămîn un etalon în ceea ce privește arta interpretativă iar atmosfera din această sală rămîne la rîndul ei una caldă și primitoare.
Cum n-am mai fost de multă vreme la un concert, vă spuneam, am încercat să îi identific și regăsesc printre membrii orchestrei pe cei pe care îi știam încă de pe vremea Liceului de Muzică. Și i-am regăsit acolo pe Traian Tulbure, la corn, pe Adrian Ciucă, la violoncel, pe Robert Truț, la vioară sau pe Mircea Neamț (la trombon), Dănuț Mesaroș (oboi) . Dar l-am identificat și pe mai tînărul Mihai Oșvat (pe care-l știu de cînd cînta cu Teodora Iacob un altfel de muzică, la un moment dat…). În sală era și pianista Adina Dobocan (Mureșan) și Popa Pascu, omul bun la toate (la fel cum era pe vremea noastră tatăl său, o familie legată pe viață de valorile Filarmonicii). Și trebuie să recunosc și că gîndul mi-a zburat spre anii de la Liceul de Muzică, atunci cînd profesorii ne duceau „obligat-forțat” la concertele filarmonicii, ceea ce nu ne-a stricat…
Așadar, că ești împătimit al muzicii simfonice sau nu, să fii în sală, live, la un concert, e o plăcere. Iar cînd mintea sau sufletul îți sînt încărcate audiția în direct poate fi o alinare.
