Turneul Internațional Vrancea Trophy 2024 – ITF Pro W15 Țiriac Foundation Futures – Romanian Tennis Series, organizat de Federația Română de Tenis și Fundația Ion Țiriac în parteneriat cu Tenis Club Focșani – Școala de Tenis George Bucuroiu se bucură de aprecieri venite din partea sportivilor și a celor prezenți la turneu, poate peste ceea ce înseamnă de obicei un turneu care nu se află în zona celor de mare calibru.
Răzvan Bucuroiu, directorul de turneu, spune despre asta: „M-am bucurat să aud că turneul rezonează cu așteptările sportivilor și că are un standard care e apreciat. De fapt el este un port-drapel al acțiunilor tatălui meu, inițiate încă din 2003 cînd dînsul a organizat mai multe ediții Vrancea Trophy, la masculin. Participau pe atunci Adrian Cruciat, Gabi Moraru, Victor Ioniță, Dacian Crăciun și alți foarte buni tenismani. Tatăl meu, din păcate plecat dintre noi, a fost un vizionar. Antrenor, organizator de competiții, sufletist, mi-a transmis și mie anumite valori pe care le promovez și în care cred. Pentru că la rîndul meu am fost jucător de tenis, antrenor, pentru că am muncit și la Federația Română de Tenis, am acumulat experiențp pentru a ști să atingem la această ediție zone de necesități pentru ca sportivii să se simtă confortabil aici, alături de oameni cu care împărtășim aceleași valori. De la ospitalitate, servicii de transport, hoteluri bune, masă sănătoasă, surse și resurse de refacere, activități culturale, players party, conferințe de presă, expunere media, le-am gîndit și aplicat alături de autorități și sponsori astfel încît sportivilor să nu le lipsească nimic. Oamenii aceștia care ne sprijină au făcut minuni: ne-am trezit efectiv cu o tribună realizată de la o săptămînă la alta, părinții s-au mobilizat exemplar, am reușit împreună să facem din imposibil posibil și să fim împreună pentru un turneu reușit. Ne-am bucurat să primim sprijin mare de la Fundația Țiriac, Federația Română de Tenis, sponsori și autorități iar ceea ce facem noi are menirea de a le întoarce aceste servicii printr-un turneu care să rămînă în memoria sportivilor. ”
În timp, de aproape 20 de ani, la Focșani s-au întîmplat destule lucruri pozitive, trecute rapid în revistă de Răzvan Bucuroiu:
„Aici noi am reușit un complex de acțiuni care se compune din acțiuni de inițiere copii dar în paralel ne-am preocupat ca ei să se descopere pe ei înșiși, prin sport: să își controleze emoțiile, să se înțeleagă între ei, să se descopere și să evolueze. Avem 3 terenuri de zgură, 3 de hard, putem organiza cantonamente, competiții diverse, credem în ceea ce facem și avem o filosofie conform căreia să avem și componente culturale, educaționale, în paralel cu sportul propriu-zis. Am organizat concurs de artă murală, city-tour-uri, vizite la celebrele vii din împrejurimi, players party-uri, toate menite a ne cunoaște mai bine între noi. ”
Turneul de la Focșani o are drept favorită principală pe Patricia Țig, fost număr 56 mondial în 2020, acum pe 469 WTA.
Azi se joacă meciurile din turul secund, acolo unde s-au mai calificat și alte jucătoare din România: Briana Szabo, Lavinia Tănăsie, Eva Ionescu, Bianca Bărbulescu, Arina Vasilescu, Giulia Popa, Selma Cadar și Anamaria Federica Oana.