Practic din 13 cîți eram anunțați și cu problemele pe care ni le făceam despre cum ne vom descurca atît de mulți, lucrurile s-au simplificat: era să fim patru pe cinci. Doar că pînă la urmă a fost un clasic 5 pe 5. „Ne-clasic” a fost efortul incredibil făcut de cele două echipe chiar acum, cînd aveam cu toții și alte lucruri în agendă…
Echipele le-am făcut prost. În sensul că la noi, la negri, eram doi jucători mai „moi”, Tebu și cu mine, în timp ce la ei, la albi, toți erau „spirt”. Dar așa ne place nouă, de ce să ne fie ușor cînd ne poate fi greu. Mai ales că Racovițan, Ciucă și Radu Simu de ce vin acolo, nu să alerge și să marcheze?
Oricum: pînă la urmă un 2-3 nu e chiar un dezastru, mai ales că am revenit de la 0-2, pe principiul dacă e să pierdem măcar să pierdem frumos.
Cei în alb au fost enervant de buni, aproape că nu ne vine să vorbim despre ei, dar o să o facem:
Mihai Simu, bun de-afară, bun de sub panou (normal), bun de plată.
Ilea, teribil cu intercepțiile lui, omul gîndește, nu muncește.
Rus s-a luat după alții și dă acum de-afară de zici că e nebun.
Maier, în ultima vreme (de cînd nu joacă la noi, normal), bagă tot.
Silviu probabil a făcut pregătirea de iarnă la munte, că prea stă bine din punct de vedere fizic.
La noi e destul de simplu:
Tebu și cu mine sub nivelul mării, așa că au rămas trei. Radu Simu, cu pătrunderi și mult mai rezistent decît era, Racovițan e jucător, așa că despre el vorbim în altă emisiune și Ciucă de nota 10. El a fost cel care a dat semnalul revenirii noastre, semnal care s-a pierdut mai apoi, pentru că nu eram în zona lui de acoperire.
Am înțeles că am fost mai mulți la cafea decît la joc, deși vreo 3-4 dintre noi am plecat rapid spre casă.
Ce chestie…
Paște Fericit!
