Mihai Racovițan a scris o cronică, așa, ca la carte. La fel de bună precum jocul său, care ieri a fost sclipitor (chiar dacă, nu-i așa, cu eleganță, a trecut peste asta). Vă las să citiți:
„O noua dimineața de sambata reprezinta inca o oportunitate pentru a ne etala talentele în, deja consacrata, BTArena – sala B.
Deși eram anunțați 13, Madalin a decis sa nu vina pentru a ne putea împărți egal. Asa ca ne-am trezit la sala…11(mulțumim Flo).
După un transfer controversat, înaintea începerii meciului, am început sa ne punem pe treaba. La albi jucau TEBU, SIMU MARE, SIMU MIC, DAVID, SILVIU și RACOVITAN în timp ce pentru negrii au evoluat JUKI, OVI, ILEA, CIUCĂ și RUS.
La o prima privire a echipelor jocul trebuia sa fie unul echilibrat, însă de la primul atac albii si-au arătat superioritatea. Radu Simu a început cu un cos spectaculos…și…cu atât a rămas, in schimb si-a adus aportul pe faza defensiva. Tebu a muncit mult, a încercat sa stopeze contraatacurile(mai mult cu piciorul) și a adus acel „plus-valoare” în jocului echipei. Simu Mare, transferat de albi în ultimul moment, a fost imperial, deși a jucat mai bine de jumătate din timp cu o accidentare grava la mana. Copilu’ a fost cel care pur și simplu nu le-a dat nicio sansa adversarilor. Aruncările de 3 reușite ale lui David au făcut diferența in jocurile din aceasta dimineata. Silviu, asa cum ne-a obișnuit de o vreme încoace, a fost jucătorul subestimat de toți care si-a dovedit utilitate în cele mai importante faze al meciurilor. Racovitan a început excelent, marcând din toate pozițiile. Pe final s-a mulțumit cu punerea în valoare a colegilor și cu gestionarea avantajului obținut pana atunci.
De partea cealaltă negrii au fost, în mare măsură, sub așteptări. Jucan a fost cel mai activ și chiar dacă nu a reușit sa înscrie niciun cos de la 3 puncte ne-a readus aminte ca este o clasa peste toată lumea în victoria de onoare pe care au obtinut-o. Ovi este totuși cel care a avut o prestație peste așteptări. A jucat asa cum o face de obicei,dar in plus de asta, a fost singurul care a ținut scorul perfect. Daniel Rus, după „trade-ul” cu Simu Mare despre care am discutat la începutul articolului, s-a simțit stingher în noua echipa. Nici el nu voia acolo, nici colegii nu-l doreau. Astfel a avut parte de un joc ce nu îl caracterizează, cu multe nereușite, chiar dacă uneori a iesit în evidenta cu niște coșuri surprinzătoare. Calin Ilea a jucat constant, si-a facut treaba atât în ofensiva cat și in defensiva, cu toate acestea nereușind sa își împingă echipa spre mai multe victorii. Liviu Ciuca a fost cu adevărat veriga slaba a adversarilor noștri de astăzi. În afara de câteva reușite individuale nu i-a ieșit mai nimic. Cel care era atat de dominant acum câteva săptămâni, astăzi nu s-a simțit deloc în apele lui. Cu siguranță jocul lui se va îmbunătăți în meciurile viitoare pentru ca știm cu toții ce potențial are.
Una peste alta a fost o dimineata de sambata reușită, scorul final fiind de 4 – 1 pentru albi.
În final ne-am dus aproape toți la cafea și la un mic dejun binemeritat, excepție făcând Ciuca, probabil supărat după jocul etalat. Acolo am fost intampinati de domnul Lăpușan care ne-a cinstit, de ziua lui, cu toate ca mai sunt 364 de zile pana si-o va serba”.
(o cronica de Mihai Racovitan)