Socotesc că Norica trebuie să aibă acum 80 de ani. A avut grijă de chioșcul acela din Păltiniș, devenit o emblemă a stațiunii, o grămadă de ani.
Spun că Norica ar avea 80 de ani pentru că în excelentul articol din 2013 din adevărul.ro (autoare Ramona Găină), pe care vi-l arăt aici se vorbește despre faptul că atunci împlinise 68 de ani.
Ce frumos descria Norica în acel articol ritualul zilnic al domnului Noica: „Dimineaţa servea un pic de ceai de siminichie, un pic de pâine cu unt şi te mai miri ce, şi de la căbănuţa noastră pleca pe fostul drum de altădată, pe la vechile cabane, pe lângă schit, şi urca pe partea cealaltă. Aceea era ora şi jumătate a dânsului pe care o făcea zi de zi, nu conta dacă era frig, ploaie, zăpadă. După aceea citea şi, după ora 2, din nou începeau scrisul, gândirea. Seara, de la 8 putea veni oricine la el, dar până atunci timpul dânsului era atât de preţios, era timpul de scris“.
Și cît de frumos îi scria și domnul Noica dedicații, pe cărțile pe care i le dăruia. De exemplu: „Eleonorei Becheș, ființei alese, care răspîndește atîta omenească înțelegere și bunătate în jurul dînsei”
Chioșcul acela, un soi de pol de rezistență culturală pe vîrf de munte (în vremea lui Ceaușescu), nu prea mai era funcțional cam de prin anul 2000 sau poate chiar mai de demult. Dar de fiecare dată cînd ajungeam în Păltiniș mă opream în fața lui, îl cercetam și-mi aminteam cîte cărți bune mi-am cumpărat de acolo. Și cîte povești am avut cu Norica acolo, de fiecare dată.
Ei bine, acum, cînd am ajuns din nou la Păltiniș, nu mai exista nici fizic chioșcul.
S-a dus.
S-a dus și el, cît să încerce să șteargă urmele unor amintiri nepereche.
Întîmplător, m-am întîlnit cu un om care lucrează ceva prin Păltiniș. Și mi-a dat vestea cea bună, totuși. Că Norica mai vine la Păltiniș, mai culege plante, mai prepară ceaiuri…
