Greșeala îmi aparține: i-am zis lui Racovițan să își aleagă 4 oameni.
Și i-a ales: Mihai Simu, Gherman, Chertes și Radu Simu. Practic un cinci perfect.
În consecință așa au și jucat. Perfect.
Au avut 4-0 și s-a terminat 4-2, un pic mai îndulcind și noi gustul înfrîngerii.
Despre meci, e cam simplu: ei au zburdat, noi am căutat soluții și la un moment dat am fost aproape de un 1-2 dar am ratat pe finalul acelui meci niște aruncări.
Mihai Simu a dat tot ce se putea da, inclusiv de afară, Racovițan a fost calm și organizat, Gherman-dezarmant iar ceilalați doi din echipa albilor au prins și ei un meci foarte bun.
Noi am fost Lăpușan, Ciucă, Miclăuș, Negoiță, Blag și Rus, nota echipei fiind una relativ modestă dar asta neînsemnînd că nu am recunoscut superioritatea lor.
Pînă la urmă ne-am bucurat că am fost din nou împreună și că am făcut peste 10.000 de pași fiecare dintre noi și asta la ora 9.30 deja. Cu cumpărăturile ce le mai avem, trecem azi de 15.000, nu?
Ne vedem în prima sîmbătă din 2026, asta e clar.
