Am scos de la naftalină un articol pe care l-am scris pe 24 mai 2010, la una dintre vizitele mele la Metro. Vă explic și de ce l-am scos de acolo. Din două motive: unul e că exact acum cîteva minute am primit la el două comentarii noi (deci la un an de la publicare) și doi, pentru că ieri am pățit cam același lucru (în proporție de 90 la sută, să zicem). Dacă socotim că cei doi cu comentariile or fi pățit și ei acum cîteva zile chestii asemănătoare, concluzia e simplă: la Metro nu s-a schimbat nimic, în bine, de exact un an. Articolul a apărut la vremea respectivă pe unul dintre cele mai bune situri în materie de prevenție a derapajelor celor care ne vînd prostii, se cheamă www.shopstory.ro și e al amicului Radu Beligăr. Iată articolul meu de acum un an, cu titlul de atunci:
Prin tradiție, casierițele de la poștă sînt printre cele mai neospitaliere din Românica. Acolo, la poștă, nu poți scăpa necertat de către o oficiantă. Acest comportament îi dă pînă la urmă farmec Poștei Române, șefii instituției putînd înregistra acest adevărat brand la OSIM.
Că lucrurile „bune” se moștenesc, asta o știm. La Metro, bunăoară, casierițele mi se par printre cele mai supărate din branșă, începînd chiar de la intrare unde o fătucă te ceartă dacă nu ai legitimație. Poate vrei doar să vizitezi magazinul, să te convingi că merită să devii membru al acestui club select, la asta nu s-a gîndit nimeni? Sau poate că ți-ai uitat acasă plasticul ăla și te descurci tu la casă, rugînd un alt client să treacă și marfa ta, că doar i-o plătești. Și pentru că am vorbit de casă, acolo e crema. Ultima dată cînd am trecut pe la Metro am întîlnit la „computer” singura domișorucă ce zîmbea. Chiar m-am speriat. Dar cînd m-am apropiat mi-am dat seama și care era motivul: vorbea la telefon cu prietenul ei. Și a toooooooooot vorbit, dînd din mînuțe și afișînd prețul pe ecran, asta la mine, la următorul client, la încă și încă la unul, de cred că și în momentul acesta continuă să vorbească. După părerea mea această fată ar putea fi avansată, pentru că poate face două lucruri deodată, ceea ce în peisajul respectiv se întîmplă foarte rar.
Nu are rost să ne supărăm. E criză. Nu se zîmbește în plină criză. În curînd poate nici nu o să mai aibă cui zîmbi doamnele casierițe. Pentru că și cumpărătorii sînt tot în criză.
