Nici baschetul din parc nu mai e ce-a fost. Chiar dacă Zăvă și-a tras un stranier, pe David, în vîrstă de 8 ani, speranță a baschetului clujean, tot nu a reușit să treacă echipa lui de Ilea, Mureșan, Tebu și Ovi, care au cîștigat cu 2-1 întîlnirea de azi.
A fost, ce-i drept, 1-1, atunci cînd Raimonda, David și Arthur l-au făcut fericit pe sărbătorit, dar meciul decisiv avea să dovedească faptul că nu e loc de întors atunci cînd vine vorba despre cele trei (patru, cinci..) puncte puse în joc.
Oricum, rămînem cu satifacția debutului tînătului jucător care trecea cu mama lui prin parc (arhitecta Daniela Maier, de la Scena Urbană, pretenuță cu noi, altfel) și cu porția bună de mișcare pe care au tras-o cei 8 protagoniști.
Meciul în sine a atras ca un magnet, foarte mulți spectatori înșirîndu-se literalmente de o parte și de alta a gardului, aplaudînd la scenă deschisă prestația celor două formații, aflate azi într-o formă de joc considerabilă.
Nu s-a accidentat nimeni, ceea ce iarăși a fost un capitol însemnat în statistica meciului…
Au fost și mulți copii printre spectatori, dintre care o mențiune specială pentru Tania, suporter înfocat al Raimondei.
Și da, Nada și-a făcut turele obișnuite, asta dacă vă puneați și această întrebare…
La repriza a treia am mers tot la terasa aia la care am zis că nu mai mergem, dar asta dintr-un motiv obiectiv asupra căruia nu insistăm acum. (Zăvă a făcut cinste, dar nu acesta a fost motivul pentru care am ales terasa…).
