Ne-a plăcut să fim împreună și azi, la două zile după ce va fi fost, oficial, împlinirea a 10 ani de cînd jucăm împreună.
A fost atît de frumos încît am dus fiecare cu noi această imagine a zilei aniversare, fără să facem paradă de asta. Din păcate, conștienți fiind de riscuri, am amînat cheful clasic de la Lăpușan din grădină. Cel cu friptane și cu jocuri, cu glume și cu un pic de alcool, cu copii și cu familii întregi venite acolo, la el acasă.
Dar no, ne descurcăm în toate variantele.
Nu ne pare chiar rău, pentru că important e să rămînem cu toții sănătoși.
Azi a fost o zi de pomină. Cu 5 meciuri teribil de grele, terminate cu un 2-2. Și da, au fost 5, că ultimul s-a terminat la lăsarea întunericului…
Noi am fost ăștia: Lăpușan, Blag, Kineto Liviu, Rus și copilul lui Miclăuș, alis Robi the Man.
Ei au fost mai maturi, fără copii în echipă adică: Gherman, Miclăuș, Simu, Chertes și Oli (ultimul în mega-formă)
Meciurile au fost cam așa:
-În primul ne-au bătut ei, deși am venit dintr-un 4-9 la un 10-12 final.
-În al doilea i-am cam spart, nu dăm amănunte.
-În al treilea ne-au păcălit bine de tot, am avut noi 9-4 dar și-au revenit miraculos.
-Al patrulea l-am dominat și l-am cîștigat.
-Al cincelea s-a terminat 7-7, că au venit următorii în sală, așa că se poate spune că am tras o remiză.
Lăpușan a fost din nou magistral, apărare-atac, altruist, parcă vine să ne facă și nouă plăcere, nu doare de plăcerea lui.
Liviu dă impresia că și-ar dori ca ziua să nu se termine niciodată, să mai jucăm la nesfîrșit, atît de mult îi place jocul.
Rus a fost sobru dar perfect în tot ceea ce a făcut pe teren.
Robiță s-a ridicat la înălțimea jocului și a coechipierilor cu care a făcut echipă. Nu s-a supărat cînd a fost admonestat, a băgat la cap, a tras de el și a dat coșuri importante pentru echipă.
Blag scrie cronica.
Dincolo:
Miclăuș mai bun ca oricînd, s-a apărat la mine foarte bine.
Gherman, lider autoritar al echipei sale, multe reușite, foarte serios.
Chertes a tras de el, deși de-abia putea călca în piciorul stîng
Simu excelent. Dacă s-ar fi dat un MVP, el l-ar fi luat. Bine că nu s-a dat.
Oli, la unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, dacă nu chiar la cel mai bun.
Una peste alta, o zi perfectă. Cu prieteni. Cu prieteni buni. Și da, facem și cheful, dă-l încolo de chef, că îl facem să zbîrnîie. Și să fim toți acolo!
