Sunt pe drum şi un pic pe drumuri. Am în minte de două săptămîni ceva ce vreau neapărat să vă scriu. O poveste care împachetează altă poveste, ca sub brad. Cred că o să se numească „Într-un…
-
-
Am în baie un schelet. De ce nu-l ţii în dulap, ca toată lumea? m-aţi putea întreba. V-aş putea răspunde cu două, trei metafore şi chiar o alocuţiune despre cît preţuiesc eu ordinea pe rafturi şi igiena lenjeriei intime.
Dar mai bine v-o spun pe-aia dreaptă: ţin scheletul în baie pentru că-mi permit. -
„Casa mea e-un cântec cu acorduri ample”. „Strada Speranţei, la parter.” De fapt locuiesc la demisol, dar trebuia să-ncep cumva şi despre demisol nu ştiu să se fi scris vreun cântec.
-
Povestea următoare mi-a venit în minte când, din cauza crizei (de bani) am cumpărat pentru câinele meu un tacâm de pui. De obicei îi cumpăr ficat sau pipote şi inimi. Organe impersonale. Le fierb cu legume şi îi fac o mâncare care ne face fericiţi pe amândoi.
-
Cetăţeni! Măi, cetăţenilor! Omul care a aprovizionat-o pe fata noastră dragă cu licoarea ucigaşă a fost prins. După ce-a fost dat în urmărire internaţională şi în consemn la frontieră (ce-mi plac frazele astea!) traficantul a fost prins…