Pe 28 iunie, la o zi după aniversarea de 90 de ani, domnul Walter Kargel a fost vizitat de doamna Simona Lazăr şi de domnul Tudor Cireş de la Jurnalul Naţional.
Mihai Vasile
-
-
Incursiuni
Walter Kargel – 90 de ani trăiţi pentru munte şi alpinism
de Mihai Vasilede Mihai VasileAstăzi, la venerabila vârstă de 90 de ani şi tot astăzi când se împlineşte un an de la apariţia cărţii – Alpinism. Înălţimi, riscuri, bucurii -, să-i mulţumim pentru tot ce a făcut şi mai face pentru alpinismul românesc.
-
Zilele trecute, Simona Lazăr şi Valentin Ţigău m-au invitat la un prânz caritabil, invitaţie pe care am acceptat-o imediat.
-
Incursiuni
Alexandru Pop-Moldovan şi Doru Murariu – Manualul viitorilor campioni
de Mihai Vasilede Mihai Vasile„Răsfoind cartea lui Alexandru am văzut în ea un început extraordinar care va ajuta la dezvoltarea tenisul românesc şi mai cred că acest manual va avea un deosebit succes”, a spus doamna Florenţa Mihai la lansarea din seara trecută.
-
Campania globală a firmei Johnnie Walker – “Join the Pact” pentru promovarea consumului responsabil de alcool – este o găselniţă formidabilă din moment ce reclama la băutură nu se mai poate face, de ani buni nici în Formula 1.
