Ieri, după conferinţa de presă, a avut loc, lângă estacada de concurs aflată în apropierea pârtiei Kalinderu, deschiderea oficială şi prezentarea sportivilor. La competiţie, după ultimele date, vor participa 70 de sportivi din Austria, Azerbaijan, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Franţa, Italia Coreea de sud, Marea Britanie, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Ucraina.
La această a şasea ediţie care se desfăşoară în România nu vor lipsi, campionul Markus Bendler, recordmenii mondiali la viteză Maria Tolokomina şi Pavel Gulyaev. La Buşteni va fi perzent şi un favorit al publicului, veteranul Yevgeni Kryvosheytsev din Ucraina. Până acum s-au mai desfăşurat, în cadrul Cupei Mondiale, etapele de la Cheongsong – Coreea şi Saas Fee – Elveţia. Etapa din Italia, de la Val Daone, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 15-16 ianuarie 2011, a fost anulată din cauza morţii lui Dario Corradi petrecută în timpul inspectării structurii de concurs. La conferinţa de presă, în memoria organizatorului italian, s-a ţinut un moment de reculegere. După ce anul trecut finala Cupei Mondiale s-a desfăşurat în România, anul acesta ea se ţine la Kirov, în Rusia, în perioada 6-8 martie 2011. Câştigătorii primelor două etape au fost: Cheongsong – Coreea de sud: dificultate femei – Maria Tolokonina (Rusia); dificultate bărbaţi – Markus Bendler (Austria/România); viteză femei – Bagaeva Irina (Rusia); viteză bărbaţi – Tomilov Maxim (Rusia). Saas Fe – Elveţia: dificultate femei – Anna Gallzamova (Rusia); dificultate bărbaţi – Markus Bendler (Austria/România); viteză femei – Maria Tolokonina (Rusia); viteză bărbaţi – Pavel Batushev (Rusia). Toate rezultatele celor două etape care s-au desfăşurat până acum pot fi găsite aici. La această oră a început prima zi de concurs. Până când veţi putea vedea fotografii de la întrecerile din acest an vă invit să vă delectaţi cu câteva imagini deosebite luate anul trecut, la Buşteni, de domnul Stelian Pavalache aici. |
Cupa Mondială de Escaladă pe Gheaţă – Buşteni 2010 – înaintea începerii concursului
anterior
1 comment
aici puteti vedea live transmisiunea, inclusiv pe colegul nostru mihai vasile
http://www.iwcbusteni.ro/