“DE CE TOCMAI ACUM SCRII ACEST COMENTARIU??????!!!!!
PENTRU CE?????????
DE CE L-AI SCRIS IN URMA CU 3 LUNI DE LA DECES?????” mă întreabă insistent un anonim.
Am încercat eu o explicaţie, aşa cum mi-a venit în minte imediat, dar desigur că e greu de răspuns…
„ … camelia manea
March 27, 2011 at 9:20 pm Reply
Primele rânduri le-am scris atunci, după întâmplarea care a stârnit multă tristeţe, la rugămintea prietenilor lui Telex. Apoi… m-am oprit – nu ştiu de ce! Am terminat acest material la 3 luni după întâmplarea nefastă. Se spune că sufletul defunctului nu-şi găseşte liniştea şi bântuie încă prin locurile pe unde a fost timp de 3 luni… De multe ori, cei rămaşi în urma decedatului povestesc întâmplări care-i pun pe gânduri până şi pe cei mai sceptici.
După aceea, vine eliberarea totală. Şi sufletul dispărut îşi găseşte, în sfârşit, zborul înspre tării – definitiv!
E un articol pe care-l dăruiesc tuturor celor care l-au cunoscut pe Telex sau au fost în preajma lui. Şi, mai ales, transmit întreaga compasiune şi regretul cel mai profund familiei îndoliate.
Domnul să-l odihnească întru cele veşnice!”
… DE CE TOCMAI ACUM?! PENTRU CE?
De ce NU acum???
… Oamenii uită repede şi-şi văd liniştiţi de ale lor… VIAŢA merge înainte, MOARTEA nu mai şochează pe nimeni, – deşi „marfa” asta, în sine, se vinde foarte bine…
Am scris materialul acesta pentru prieteni, nu pentru publicitate. Cei care mă ştiu s-au obişnuit cu faptul că eu nu scriu imediat despre moarte (din respect pentru familie şi pentru cei implicaţi cu adevărat…). De exemplu, când a murit Lenţi Bulăreanu în Aconcagua (vezi articolul aici) eu nu am putut să furnizez material publicistic, deşi mi s-a cerut insistent… Apoi s-a întâmplat accidentul cu Alexandru Bulgăr (vezi articolul aici), apoi cel cu Gabriela Postole, despre care aţi citit în articolul colegului meu Mihai Vasile chiar aici, pe PMOB… Şi oamenii tot mai aşteaptă câte ceva – să fie repede, să fie de actualitate!!!
Dar, ce? Moartea întreabă atunci când vine??? Ştie că loveşte nemilos, că lasă durere??? De aceea nu-mi place să scriu despre asta, deşi celorlalţi le place să afle, să citească, să fie cât mai senzaţional…
Oricum, nu se mai poate face NIMIC. Oricum, cea mai vie rămâne memoria celui dispărut… Oricum, amintirile revin… Oricum, eu n-am cum să mă schimb când am de povestit întâmplări despre viaţă dau despre moarte, despre munte sau despre prieteni… E o problemă de onestitate. Nu suntem într-o piesă de teatru cu travestiţi. Suntem în viaţa reală. … Şi viaţa ne joacă feste, mai ales când întâmplările alunecă dincolo de viaţă!!!
… Am scris toate acestea pentru că faptele au existat şi pentru că, multă vreme, cuvintele mă urmăreau, dar nu se legau între ele…
De ce ACUM şi nu ATUNCI? De fapt, eu nu l-am cunoscut personal pe Dragoş Veleanu, dar am făcut gestul acesta simplu de a merge la înmormântare ca să fiu alături de prietenii lui. Ca de obicei, după asemenea experienţe, rămân multe întrebări fără răspuns…
Au fost şi lucruri pe care eu le-am aşteptat să se întâmple, concret, dar nu s-au mai întâmplat deloc. De exemplu, am tot aşteptat ca cineva să îmi trimită nişte poze mai recente pe care să le ataşez la articol. La înhumare, n-am pozat nimic (din principiu, nu pozez oameni morţi!) … Nu s-a întâmplat… Iar eu am aşteptat…
Acum, că s-au săvârşit 3 luni de la dispariţia lui, consider că mi-am făcut datoria creştinească de a-l fi readus pe Dragoş în memoria celor care-l preţuiau. Sper să nu greşesc…
Este un material pentru cei VII!!!
Oamenii simt nevoia să spună câte ceva, să se mărturisescă. Nu mi se întâmplă numai mie. Uite ce am găsit pe Internet pe carpaţi.org aici.
Este despre o fată care a văzut moartea cu ochii. Dar acum e VIE şi iubeşte cu atât mai mult tot ceea ce este frumos şi viu…
Cineva a zis aşa:
„Ceea ce numim viaţă este un drum către moarte. Ceea ce numim moarte este poarta spre viaţă…” N-aţi văzut că toate poveştile care ne plac încep cu „A fost odată ca niciodată”…?
NOTĂ: Acest material face referire la articolul dedicat lui Dragoş Veleanu, „in memoriam”(vezi articolul aici)
12 comentarii
Tu scrii doar necroloage. Esti deprimanta. Altceva nu mai stii?
Măi Cosmine, nu te-am învățat eu că e de porc să-i vorbești la pertu unei doamne cu care nu ți-a făcut nimeni cunoștință? Fă și tu comentarii la fotbal, unde te pricepi! Uită de alpinism cu care ești paralel. Dacă nu erai ar fi trebuit să cunoști care este rostul acestor articole; dacă nu erai ai fi auzit măcar de motto-ul pe care un senior al alpinismului românesc îl folosește de fiecare dată când scrie despre accidentele petrecute pe munte: ”Din păcate unii trebuie să cadă pentru ca cei mulți să învețe”. Studiază prietene articolele doamnei Camelia Manea, poate înveți și tu ceva folositor…
exces de testosteron si lipsa de neuroni…
eu m-am saturat de aceste articole „mortuare”. Nu sunt persoane publice, nu ii stie nimeni pe astia. Pt voi sunt importanti dar pentru restul..nu prea cred. Mai scrieti si altceva!
dar nu te obliga nimeni sa le citesti…..citeste ”mondenitati” ca alea sunt ”grozav” de interesante
Chiar asa! Nu scrieti nici despre nasteri si nou-nascuti, ca nu se stie cati dintre bebelusi vor deveni persoane publice. 🙂
N-are importanta ca sunt paralel cu alpinismul, dar am dreptul sa citesc despre alpinism sau despre conserve, daca am chef. Dar sa scrii doar necroloage, indiferent ca sunt pe teme de alpinism sau despre biscuiti, e stupiditate. E de-a dreptul enervant sa vad zi de zi cate la un necrolog despre cate un fost mare alpinist. De parca nu mai exista alpinisti in viata sau viitor in alpinism. Penibile articole si penibili cei care va credeti destepti ca „intelegeti” acest demers. O prostie, nu un demers.
Cred ca badaraniile si rautatile ar trebui sterse din comentarii. Nu cred ca trebuie sa suportam frustrarile „fotbalistilor”.
Pentru Cosmin Contra: Felicitări! Ai reuşit cu brio la examenul de … porc! Nu te duce mintiuca să înţelegi că aşa cum TU ai dreptul să citeşti şi Doamna are dreptul să scrie. Chiar necroloage, dacă doreşte. Dar, este lipsă totală de bun simţ să comentezi ca la uşa … crâşmei.
A propos de necroloage: Dumnezeu să vă ierte pe cei din speţa aceasta! Din păcate, şi pe blogurile mele vin „colegii” tăi întru tembelism, tot cu chestii de-astea. Nu-ţi place? Nu te obligă nimeni să accesezi blogul.
Extraordinar! Nu zau? Comentariile sunt doar pentru cei care au voie sa spuna „bravo, extraordinar articol”? Asa ai impresia? E o tara libera pandele draga si scriu ce consider eu. Te deranjeaza ca am spus ca mi se pare deplasat si penibil sa scrii doar necroloage despre alpinism? E strict problema ta. Iar despre „speta asta” nu comenta, atata timp cat nu stii din ce e facuta, ca la romani e cvasi-raspandit comportamentul asta de umflat in pene si considerat ca toti ceilalti sunt prosti si sub nivelul maretului „eu” ca inteligenta, educatie si cantitate de pasta de dinti folosita.
Deci poate ca intelegi ca la fel cum doamna are dreptul sa scrie necroloage si eu am dreptul sa spun ca e aiurea ca scrie DOAR necroloage.
Prin urmare: daca-ti plac necroloagele pune si tu niste aprecieri la adresa lor, nu te lega de comentariile altora. Si las-o pe doamna sa raspunda ca nu esti tu purtatorul ei nici de cuvant nici de altceva.
1. Eu scriu, nu injur!!!
2. Din principiu, nu raspund celor care n-au demnitatea sa-si arate identitatea
3. Ati innebunit de tot? Nu putem sa lasam mortii sa se odihneasca in pace???
4. Nu sunt „necroloage”, sunt articole. Erau pentru cei apropiati si pentru familie. Daca n-aveti respect, cel putin incercati sa va abtineti de la comentarii derizorii si lipsite de autocontrol.
Ginduri de bine,
Camelia
Pentru Cosmin Contra: îţi mulţumesc pentru că ai confirmat ce am scris!
Nu afirma că nu ai avea dreptul să comentezi – chiar contra, dacă vrei! – ci, limbajul utilizat. Dar, deocamdată, ai învăţat să scrii. Când vei învăţa şi să citeşti, vom putea discuta! Ţi s-a spus deja şi de către alţii: Daca n-aveti respect, cel putin incercati sa va abtineti de la comentarii derizorii si lipsite de autocontrol.