După lungul drum făcut cu autocarul venise timpul să ne relaxăm la bordul feribotului care trebuia să ne ducă până la ținta călătoriei noastre, insula Skopelos. Așa cum vă spuneam și în postarea precedentă, pierdusem feribotul de la ora 9 dimineața, dând astfel peste cap programul prietenilor greci care, după cum am văzut ceva mai târziu, ne așteptau cu plăcere și cu nerăbdare.
Ca să mai „reparăm” ceea ce nu mai putea fi, în nici un caz, reparat, de comun acord cu grecii, am ajuns la o soluție de compromis. Noi, tot grupul, am plecat cu un vas rapid, Flyingcat, pe la 14.30, urmând ca Florin Nistor, patronul de la Max Holidays, să ia feribotul de la 16,30, pe care încăpea și autocarul care ne adusese binevoitoare până la Volos.
Rea soluție pentru toată lumea! Prețul a fost dublu iar plăcerea noastră de a ieși pe punte s-a spulberat! De ce? Pentru că pe aceste vase nimeni nu are voie să „evadeze” din cabinele devenite adevărate închisori ale spiritului liber.
Odată cu întoarcere, satisfacția a fost deplină. De pe puntea feribotului ne-am bucurat de imaginile care ne-au defilat prin fața ochilor, de aerul sărat al mării, aer pe care-l inspiram cu nesaț, de vântul care ne bătea prin păr, de coloritul ireal al apei, de liniștea pe care aceasta ne-o transmitea.
În drum am căutat cu ochii măcar un delfin care să ne încânte cu salturile lui, dar nu l-am găsit. În schimb zeci de minute ne-am distrat privind siguranța cu care un pescărus prindea, stând la o distanță rezonabilă de feribot, biscuiții pe care pasagerii îi aruncau în direcția lui. Mândru, el nu se mai deranja să alerge după bucățile care cădeau în mare, lăsând celorlalți confrați „plăcerea” de a le căuta în dâra albă, de culoarea marmurei, care rămânea în urma vasului.
Feribotul își urma calea purtându-ne printre insule mai mici sau mai mari. Însă niciodată nu ajungea atât de departe, în larg, încât de pe puntea lui să nu mai vedem malurile. Limbi de pământ pe care singura construcție este câte un far, sau stânci țâșnind din apă, întâlneam la tot pasul. Parcă pe acolo, în timpuri imemoriale, uscatul sărise în aer!
Când ne apropiam de un oraș, atmosfera de pe vas se schimba radical. Agitația pasagerilor contrasta cu liniștea pe care o afișau membrii echipajului. Cu o siguranță de invidiat aceștia din urmă efectuau, cu mare îndemânare, manevrele de intrare și de ieșire din port. 
Mașini și pasageri coborau de pe vas. În același timp alte mașini și alți pasageri urcau… Totul dura doar câteva minute, apoi vasul își relua mersul spre continent.
Doar în Skiathos am stat mai mult. De sus, de pe punte, vedeam un TIR imens făcând manevre nesfârșite pentru a se urca pe feribot. În același timp un avion ateriza elegant, pe o pistă care parcă ieșea din mare… (Va urma).
1 comment
Feribot…, soare…, valuri…
… și superba poză cu pescărușul!
M-am îmbolnăvit?
Sau…Am început cumva…
… să visez la vacanță?
Ce e cu mine????