Încă se mai simte gust de sare în aerul din parc…după deszăpezirea pe care am făcut-o sâmbăta trecută.
Ieri am trecut pe lângă terenul de baschet şi am văzut că suprafaţa de joc se prezintă în condiţii excelente.
De asemenea, meteorologii de serviciu ne spun că o să fie vreme bună, ceea ce înseamnă că o să avem o prezenţă record la mişcarea de dimineaţă.
Meciurile de baschet sunt din ce în ce mai echilibrate, iar cine işi va crede mai mult în victorie o va şi obţine, sau cum zicea aseara Ilie Stan…”dacă reuşeam să înscriem în repriza a doua, alta era soarta calificării”, de unde tragem concluzia că echipa care va înscrie mai multe coşuri…va câştiga.
Acestea fiind spuse, ne vedem mâine la 10.00, iar aşa cum spunea Ovidiu Blag…vorbim pe teren!
PS: Bogdan Prepeliţă şi Ilieş Alexandru sunt aşteptaţi mâine, la ora 10.00, la intrarea în Parcul Mare, să îşi ridice premiile, cîte un DVD cu U Cluj. Poate rămân şi la alergare + baschet pentru că perioada de transferuri e deschisă!
