Un bou mi-a zgîriat mașina cu o cheie, probabil. Pe toată partea dreaptă, pe uși. Așa s-a gîndit el că trebuie. În parcare la Polus (deși mă gîndesc că boi sînt peste tot).
Acum am o mașină zgîriată pe toată partea dreaptă.
În astfel de cazuri înțelegi cum e cu violul. N-ai ce face. Nici măcar nu te poți împotrivi, pentru că tu ești prin mall, la cumpărături, iar boii sînt liberi, prin parcare.
Bine, poate ar putea să îi vadă unii care poate ar trebui să păzească parcarea, dar nu cred că există așa ceva. Cum nu cred că există nici camere de luat vederi.
E simplu, practic. Tu dai mii de euro pe o mașină, îți închiriezi sau îți cumperi un garaj (ca să nu îți zgîrie mașina boii de la tine din cartier) dar nu poți ști unde sînt plasați boii, că ăștia sînt peste tot. Mișună prin toată România, de aia și sîntem mai mulți boi decît oameni.
Și de aceea cred că putem muta povestea aia cu Cluj-capitală europeană mai încolo, prin 2150, măcar să n-o mai prind, că dacă o prind rîd foarte tare și stric ditamai sărbătoarea.
4 comentarii
Din câte ştiu, sunt camere de supraveghere în parcare. Eu am păţit-o în Praktiker. Cineva s-a oprit în aripa maşinii. Când am fost să întreb de camera de supraveghere mi s-a spus că nu „bate” până acolo. Oricum, merită să încerci.
Merita pe naiba. Deja m-am linistit. M-am gindit ca in alte tari iti poate pune o bomba sub masina, nu? Așa ne-am învățat să gîndim și să trăim, în spiritul lui se putea și mai rău.
Păi dacă ți-ai parcat mașina fix exact pe locul lui de parcare preferat de la Polus! Zgâriatul cu cheia e doar primul avertisment. Urmează bomba…
Buna ziua,
Tocmai ce m-am intors de la Polus… Nu mi-a fost zgariata masina, dar drumul spre Polus… Poate nu are legatura postul meu cu ceea ce s-a discutat anterior, insa sunt de-a dreptul inversunat si consternat de ce se intampla pe drumurile noastre.
Pe zi ce trece mi-e tot mai frica sa conduc. Ba sunt depasit din ambele parti daca merg ‘regulamentar’, ba mi se face semn cu farurile sau sunt claxonat sa ma ‘trag’ pe dreapta unde nu sunt doua benzi pe sens si in zone unde mai ales seara vad zilnic oameni sau biciclisti, deci e de-a dreptul riscant. E inspaimantator si de-a dreptul preocupant ce se intampla si inca nu am vazut nimic… In Floresti sau Gilau spre exemplu nu sunt doua benzi pe sens, ‘banda’ din dreapta e banda de urgenta si pentru cei care ies si intra de si pe drumurile laturalnice. Daca merg cu 55 la ora, ma duc regulamentar, cine vrea ma poate depasi, cine nu sa aiba rabdare, dar nu mi se pare deloc normal sa mi se faca semn. Poate sunt responsabil, poate ma simt rau, poate caut o casa si vreau sa virez stanga la un moment dat, sunt o gramada de explicatii, dar cea mai pertinenta e faptul ca circul regulamentar si respect participantii la trafic. Am locuit 1 an in superba Italie, am condus acolo, chiar si in Roma, dar in Romania se conduce mult mai prost, e dezastru!