După o lună de cînd îmi tot fac curaj să sun la UPC să le spun că nu merge treaba pe digital…
Adică după ce am sunat o dată, acum o lună, dar am vorbit foarte mult cu un robot și am ascultat foarte multe melodii frumoase, m-am lenevit și am neglijat chestia asta.
Adică no, într-o cameră mergea, într-una nu, deci nu consideram problema ca fiind una urgentă…
Azi, cu mîna tremurîndă, am format din nou numerele alea cu mulți de zero și după 10 secunde mi-a și răspuns un om adevărat, nu un robot…
Era să mă înec, că din baie am sunat…
Omul-super amabil. Da, vine un coleg…
Și peste 5 minute m-a sunat colegul.
Și peste alte 10 a venit acasă.
Și peste alte 5 mi-a zis că e bușită telecomanda. Și mi-a dat alta.
Și acum merge. E fantastic, o victorie de răsunet am repurtat, așa, pe nepregătite.
Mulțumesc, chiar a fost o experiență…
PS Ce credeți, oare să mai încerc și la biserică, să dăm slujba mai încet?

1 comment
Slujba mai incet doar pe Trinitas Digital, din noua telecomanda