Bine, m-am tuns. Și să vedeți acum povestea.
Frizerii o duceau perfect pe vremea lui Ceaușescu. Cîștigau cică vreo 3.500 de lei pe lună, imens. Cu ciubucuri cu tot, bineînțeles, pentru că salariul lor era cam de 1.000 de lei. Ăștia, ai mei, mîncau la Conti, nu aveau nici o problemă cu procuratul cărnii, fumau Kent (dar numai acasă, pentru că la serviciu erau cu „Carpațiul fără”, să nu dea de bănuit…). Erau prieteni cu interlopii vremii, grecii le dădeau cartușe de Papastratos, italienii Martini, arabii gumă de mestecat.
Dar povestea de azi e pe bază de securiști.
Adică e așa, spusă direct de la sursă, povestită de celălalt frizer, nu de „al meu”:
„No, Ovi, într-o zi moare o rudă de-al meu. Și în ziua ăla popa din centru era bolnavă. A trebuit găsită altă popă. Și am mers pînă unde e acum cartierul Mărăști la o altă parohie, să îl rugăm pe altă popă să vine să facă înmormîntare. Și mergem eu și încă doi colegi. Era noiembrie, era urît afară și am mers în haină de piele toți trei, că îl aveam de la clienți care cu asta ocupau, cu haină de piele, ne vindeau nouă mai ieftin.
Și ajungem la popa acasă, îl batem la ușe, îl deschide soția, și îl rugăm să vine popa. No, vine popa și îl zicem problema, și el întreabă că de ce nu putem să chemăm altă popă, noi îl zicem că asta îi situația, nu știu ce, și atunci zice popa la soția sa:
-Dragă soție, uite, acum e ora 10 dimineața, dacă nu mai vin acase pînă la ora 10 seara, atunci se nu mă mai aștepți, și l-o pupat pe frunte și soția o plîns cu lacrimi și o făcut din mînă pînă am ajuns la mașină.
Îți dai seama, o crezut că noi sîntem trei securiști și că îl luăm pe popa să îl arestăm, hahahaha”
Asta a fost povestea.
3 comentarii
Pe când locuiam în București și mă tundeam la fel de des ca și tine :), plecam cu tolba plină de povești după un tuns. Are frizeria în „buricul târgului”, într-o zonă cu tradiție pentru cei care-și pierd părul… deliberat (pe la Romană). Mi-e dor de Lică! 🙂
Ioi! Brrrrr, săraca popă!
aia daq Papastrator aduceau grecii