Este o bucurie (doar pe jumatate) sa povestesc despre meciul in care Flavia Pennetta a trimis-o acasa pe favorita numarul 4, Sara Errani.
O bucurie pentru Flavia, pentru frumusetea cu care a jucat tenis , revenind dupe o serie de accidentari care au facut-o sa piarda teren si sa ajunga undeva pe locul 160 in clasamentul WTA. Nefiind tinerica a avut totusi forta sa recupereze, jucand calificari la mai multe turnee. Ea, care a fost prima italianca intrata vreodata in top ten , si care are in palmares multe “victime ilustre”. Dintre care surorile Williams si Maria Sharapova.
Deja la Wimbledon a dat semne de revenire, ajungand in optimi si recuperand pozitii in clasament. Dar ieri s-a revazut cu adevarat tenisul ei. Plin de asi, de volee, scurte si in general de eleganta . O eleganta completata de frumusetea ei mediteraneana. Un fel de Sofia Loren al tenisului italian. Total departe, ca stil , fata de alte italience care au urcat in top ten dupa ce ea a scazut, adica Schiavone si apoi Errani. Luptatoare, agresive, pline de vointa dar mai putin de eleganta . Si Sara unde era ieri?
Impresia era ca a intrat pe teren una care semana foarte mult cu ea, dar nu era Sara. Nu am vazut nimic din caracterul ei renumit. Atitudine de a lupta punct dupa punct , care a facut-o sa urce pe locul 5 in clasament. O micuta de 1,60 care in ultimii doi ani a fost aproape tot timpul protagonista in marile turnee. In conferinta de presa apoape plangea, dar nu pentru infrangere ci pentru ca: ” nu stiu ce mi se intampla , simt ca nu am placere sa intru pe teren. Daca pierd dupa o lupta, nu e o problema, face parte din joc. Dar daca nu am chef sa lupt, asta e grav “.
Personal cred ca e vorba de oboseala mentala, care te prinde dupa ce ai dat poate prea mult din tine dupa o perioada indelungata. Se intampla, mai ales la acest gen de jucatori , pentru care fiecare punct e o batalia.
Intre-timp, dupa Pennetta inca trei italience au ajuns in turul trei. Este vorba de o alta frumoasa, blonduta Camila Giorgi, Roberta Vinci si Karin Knapp . Vinci si Knapp se vor infrunta acum intr-un alt derby azzurro. Giorgi va juca cu Wozniacki.
Daca cumva Camila Giorgi o bate pe Wozniacki , va intalni castigatoara dintre Knapp si Vinci.
Pennetta va juca cu fosta prietena de dublu, Svetlana Kuznetsova . Si apoi, daca cumva si ea si Simona Halep castiga, vom avea si un derby Italia-Romania in optimi. Ar fi frumos , si nu cred ca este imposibil , considerat forma aratata. Haide!

3 comentarii
Frumoasa….. va refereati la jocul ei cred!
Si la jocul ei , dar si la aspectul ei
se vede ca sunteti italian….