Antrenorul voleibalistelor de la U Cluj era foarte mulțumit că turneul din faza a doua a play-off-ului se va desfășura la Cluj. Dacă Universitatea se va clasa pe unul dintre primele două locuri, atunci va obține dreptul de participare în final-four, ultimul pas înainte de promovarea în prima ligă (acel turneu urmează să se desfășoare între 2 și 4 mai, într-o locație care urmează să se anunțe în urma unei licitații).
„Sînt bucuros că am obținut dreptul de a organiza acest turneu, sper ca lumea să vină la sală și să ne încurajeze în tentativa noastră de a reveni în primul eșalon. După un parcurs foarte bun în campionat, cu 10 victorii din 10 meciuri, eu zic că ne putem depune candidatura la unul dintre primele două locuri, ceea ce ne-ar permite să evoluăm într-adevăr, în luna mai, cu șanse pentru promovare, un vis pe care îl dorim realizabil”, a declarat antrenorul Dănuț Ciontoș.
Iată și programul acestui turneu:
TURNEU VOLEI FEMININ
Faza a II-a Play-off – Etapa a II-a
CSM-Adep Satu Mare – CS Banatul Caransebeş
Duminică, 30.03.2014, ora 12:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”
“U” Cluj – CSU Medicina Tg. Mureş
Duminică, 30.03.2014, ora 14:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”
CSU Medicina Tg. Mureş – CS Banatul Caransebeş
Luni, 31.03.2014, ora 14:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”
“U” Cluj – CSM-Adep Satu Mare
Luni, 31.03.2014, ora 16:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”
CSM-Adep Satu Mare – CSU Medicina Tg. Mureş
Marţi, 01.04.2014, ora 14:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”
CS Banatul Caransebeş – “U” Cluj
Marţi, 01.04.2014, ora 16:00, Sala Sporturilor “Horia Demian”