Cîteodată ai multe pe cap. Încerc să evit cît pot situațiile de genul ăsta. Azi însă au fost niște scurte episoade care m-au bulversat și-am zis să-mi revin la normal printr-o plimbare. Și-am coborît un deal. Mai bine decît să-l urc, nu? Cam frig, totuși, ăsta era cam singurul inconvenient. Hai, și ceața.
Știi cum e cînd te plimbi. Caști ochii.
Și-într-una dintre grădini am văzut o doamnă care strîngea sîrguincioasă o mulțime de fructe de un galben țipător, un galben ce parcă lumina pămîntul acela cu luciri de rouă. Parcă era luna, multiplicată în zeci de gutui.
Mă rog…
Aproape că-mi doream să sar gardul să iau și eu parte la povestea asta…
N-a fost nevoie, pentru că povestea s-a scris altfel, dar tot bine pentru mine, pentru că a venit femeia la mine, la gard, și m-a întrebat, ca și cum ar fi știut ce vreau:
-Să nu vă dau niște gutui? Faceți un compot minunat…
Și zîmbea. Cu o bunătate pe chip ce m-a surprins mai mult decît lunile-alea-galbene-de-gutui…
Și-am zis că vreau, de ce să nu vreau? Doar n-am făcut compot de gutui în viața-vieților-mele, de ce să nu vreau și eu o dată să fac compot?
Și ne-am împotmolit un pic la capitolul plasă. N-aveam nici unul nici celălalt plasă. Și le-am luat altfel. Adică într-un fel prin care mi-am murdărit haina cu care eram îmbrăcat. Că de unde să știu eu ce lipicioase sînt fructele astea…
Și-am plecat.
Și-am găsit o bancă și-am stat pe ea.
Și-am aliniat gutuile astea (mai verificați și voi pluralul, că sigur le putem zice și gutuie, și gutui).
Și tabloul era așa: eu, derutat, și niște gutui aliniate.
De parcă mă oprisem să vînd gutui.
Și-a trecut un om, printre alții mai mulți pe care n-am avut curajul să îi întreb nimic, să nu creadă că vreau să le vînd gutui.
Și pe acest om l-am întrebat așa, ca și cum l-aș fi întrebat dacă nu ar un foc:
-Mă scuzați, nu aveți o plasă?
Și ce să vezi, omul avea și o mașină, la doi pași, și o plasă, în mașină. Și mi-a dat o plasă, așa, cadou.
Făceam deja inventarul: o femeie mi-a dat gutui, un bărbat mi-a dat o plasă.
Mai lipsea un copil să-mi dea o bicicletă, că deja mă dureau picioarele.
Și-acum am aliniat gutuile în bucătărie.
Mă uit pe internet la rețete de compot.
Cred că am tot ce-mi trebuie.
Nu mai trebuie să fac altceva decît să aștept pe cineva să și vrea să facă treaba.
(supliment de concurs, știți unde-i banca?)
