Azi am jucat 6 meciuri pînă la 12 în două ore și jumătate. A fost un patru pe patru teribil, cu răsturnări de scoruri spectaculoase și cu partide maraton. Am avut un junior în teren (și ce junior…), un mare fotbalist (și ce mare…) și totuși MVP a ieșit o mare figură de om (și ce figură…).
Să le luăm pe rînd, respectiv cu concluzia: m-am cam grăbit cînd am făcut echipele. La noi au fost Liviu, Lemnaru, Todea și cu mine și dincolo Radu, David, Chertes și Miclăuș. Adică, nu știu dacă ne cunoașteți abilitățile de baschetbaliști, dar la ei cam erau mai mulți din sportul ăsta…
Și-așa și părea că o să fie, că o să ne…radă.
Au luat primul meci, la pas.
În al doilea ne-am impus noi pentru ca al treilea să nu aibă istoric (ne-au bătut din nou).
În al patrulea am revenit spectaculos, cred că de la 1-7 pentru a-l cîștiga.
Al cincelea, decisivul în mintea noastră, l-am cîștigat cu 18-16, record absolut de lungime a unui meci. Vă dați seama că pînă atunci au avut ei ocazia de a închide meciul, apoi noi, și tot așa…
Și cînd să zicem gata, au mai vrut un meci. Și-atunci ne-am și zis că o să fie 3-3, la pace. Dar n-a fost așa, pentru că din nou am revenit de la 3-7 și am cîștigat cu 13-11, punînd capăt unui efort general imens, pentru care cu toții merită aplauze.
Individual, dacă ar să spunem cîte ceva, am spune așa:
–Radu, bun jucător azi. Calm (mai puțin în primele 5 minute), bun organizator și bun finalizator. Neobosit, spre surprinderea adversarilor, care mizau tocmai pe opusul situației, respectiv pe căderea lui fizică.
–Chertes, îl știți: Gibraltar. Clar. Nu poți să îi iei mingea, nu poți sări mai sus ca el, nu poți recupera înaintea lui. Plus că azi i-au intrat și alea de 3 puncte.
–David, la cel mai bun meci din acest sezon. A alergat ca iepurele, a avut o mînă de trei teribilă și tupeu cît încape, cu faulturi la jucători de care înainte nu prea îndrăznea să se apropie. Bine, și-a și luat-o, dar și la capitolul ăsta a stat bine, e rezistent.
–Miclăuș, om de echipă, și-a făcut treaba foarte bine. N-a ieșit în evidență dar nici n-a greșit flagrant. Și-a fost și calm, ba chiar și împăciuitor, pe alocuri. Bun băiat.
–Todea, caracter. A venit la meci, deși avea multe pe cap, termină nu-știu-ce master. Dar văzînd că am fi doar 7, s-a sacrificat. Și și-a încasat-o pentru asta, conform vorbelor celebre că nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită. Și-a încasat-o nu de la adversari, ci de la coechipieri, care îi cereau mai mult, normal, că doar n-o să-i ceară mai puțin.
–Blag. Am vrut să chiulesc la alergare, dar la patru pe patru n-am putut să fac asta. Și-am alergat. Bine, am dat și niște coșuri, dar acum nu o să ne lăudăm singuri, există proba video pentru asta.
–Lemnaru a dus greul. Față, spate, alergare continuă, intercepții, coșuri o grămadă, voință imensă și randament de excepție. Sportiv, ce să mai vorbim.
–Liviu, imens jucător, inimă mare. El și Lemnaru, cam asta a fost ideea noastră de joc. Iar pe Liviu l-am ales MVP pentru că ne-a scos din necaz de fiecare dată, cu coșurile lui venite în momentele cele mai importante. A fost decisiv, egalînd cu aruncări de 3 puncte, a fost decisiv pentru că a alergat ca un drac și a scos multe și din apărare.
La masă, ca de obicei, Daniela, în mare formă, cu glume excelente pe bandă rulantă, asta înainte de a afla propriu-zis ce zi complicată a avut fiul ei la baschet. Apoi a aflat.
Și da, la masă a venit și Rus, corect, așa cum a promis. A zis că nu poate juca dar că vine la repriza a treia, așa s-a și întîmplat.
Acuma, pe final, că să mai adăugăm, că nu avem ce adăuga.
De aceea îi și zice final.
