“Bine, plec”, s-a auzit de la o masă vecină…
Și ea chiar se ridică și pleacă. Nu țîfnos, nu în trombă, nu foșnind, ci cu aceeași ținută impecabilă cu care luminase una dintre mesele de pe terasa unei cafenele.
Doar doi pași să fi făcut și deja cîteva perechi de ochi o urmăreau cu admirație dar și cu un oarecare regret că o femeie atît de frumoasă pleacă și lasă în urmă un gol. Poate doar urmele parfumului său să fi fost o compensație pentru o asemenea pierdere. Asta mai ales pentru cei ce erau mai aproape de eveniment.
El rămîne. E probabil chiar singurul care în loc să întoarcă privirea spre această ieșire din scenă se uită absent în ceașca de cafea. Nu se știe ce vede acolo dar cu siguranță că ziua asta nu a putut-o prevedea ghicind în cafeaua de ieri.
Semnele proaste vin oarecum în continuare. Pentru că nici ea nu își întoarce privirea din mers, așa cum am văzut în filme că se mai întîmplă atunci cînd mai vrei să furi o imagine cu cel de care te desparți.
Ar fi nedrept să nu vorbim puțin și despre el. Pentru că de obicei acei fericiți care au lîngă ei o asemenea femeie se prea poate să fie anoști. Ei bine, el nu era deloc așa. Avea la rîndul lui ținută, una chiar demnă avînd în vedere circumstanțele. Și o reacție decentă, pentru că n-a strîmbat din nas, n-a gesticulat în niciun fel, parcă n-a avut reacție. Dacă noi toți ceilalați n-am fi văzut cu ochii noștri cum pleacă ea și ne-am fi uitat doar la el, nimic nu ar fi zis că s-a schimbat ceva în plan sentimental între cei doi.
Ne-am “revenit” cu toții la ale noastre.
Bine, unii au plecat la rîndul lor, neștiind ce vor pierde…
Pentru cei care au rămas încă 10 minute filmul zilei avea să își consume și finalul, altul decît cel previzibil.
Asta pentru că ea s-a întors.
La fel de subtil cum plecase și, poate neașteptat, la fel de sigură că face ceea ce trebuie să facă.
Semnul foarte bun a fost dat de el. Asta pentru că simțindu-i apropierea, poate cu ochii minții, s-a ridicat subtil și i-a tras scaunul, potrivindu-i-l pentru ca ea să se așeze. Un gest care ne-a confirmat că nu ne-am înșelat nici în privința lui.
Ei, și-acum, ce se mai putea întîmpla?
S-a întîmplat că n-au vorbit, n-au mai stat decît vreo două minute, s-au ridicat și au plecat.
Dar să vă spunem și cum au plecat.
El a luat-o de mînă iar ei i-a căzut ușor capul pe umărul lui. Și-așa au mers. Nu o secundă, nu nouă, ci atîtea secunde cîte le-au trebuit ca noi să îi pierdem din ochi.
Se prea poate să se fi împăcat.
Cert este că despărțirea asta nu le-a reușit.
