Dacă ar arunca la coș de pe Lună, spre Pămînt, e aproape sigur că Sandor Vizi ar marca. Acest simț cu totul ieșit din comun a făcut din acest sportiv un mare campion al întrecerilor de aruncări ce au loc îndeosebi pe plan internațional.
Crescut într-o familie de baschetbaliști pur-sînge, tatăl său fiind una dintre figurile emblematice ale acestui sport timp de mai multe decenii, Sandor Vizi continuă să țină steagul sus și chiar dacă nu antrenează o formație de prim rang poate da lecții oricui în materie de aruncări de mare precizie.
Iar dacă vorbim despre lecții, așa cum tatăl său a fost director la liceele Bathory și Apaczai, acolo unde a predat matematica, așa și Sandor continuă tradiția, el fiind asistent doctorand la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Noi am mai scris despre performanțele lui Sandor, cel care avea încă la nivel de 2017 un palmares fantastic la întrecerile interne și internaționale de aruncări, în special de 3 puncte. Spicuim:
- în țară, pînă în 2004, a cîștigat aproape 50 de concursuri;
● din 2004 a început să participe la concursuri internaționale, la ora actuală putîndu-se lăuda cu peste 400 de astfel de victorii;
● cîștigător al All Star Game din Ungaria, în 2007;
● de 9 ori campion național al Ungariei, la 3 puncte;
● de 2 ori cîștigător al concursului Supershot (organizat doar în 2007 și 2008);
● de 4 ori campion national la aruncari libere al Ungariei (38 d cosuri consecutive in 2016, (Budapesta);
● de 4 ori campion national al concursului 3 shots;
● de 6 ori campion national al Ungariei în cadrul concursului Lucky Shot Kobe Bryant;
● de 2 ori castigator al concursului „Mîna de 1 milion de forinti”, la Budapesta 2015 și Baja 2016;
● de 8 ori campion national al Ungariei la concursul „2 ball”;
● a cîștigat un concurs de 3 puncte în Filipine, în 2016.
Asta era pe cînd ne întîlnisem pentru precedentul articol. Pentru că de atunci lucrurile au evoluat înspre și mai bine.
Iată ce ne-a spus Sandor despre ceea ce s-a întîmplat în acest an:
“Vara aceasta, din mai încoace, am cîștigat 7 concursuri în diferite orașe din Ungaria, precum Budapesta, Veszprem sau Paks. Două concursuri de 3 puncte, unul de libere, unul de 3 shots și 3 concursuri de 2 ball (joc pe perechi bazat pe rapiditate și precizie, partenerii fiind bunii mei prieteni Santha Gabor din Oradea și Halasz Imre din Cluj.”
Și ca lista să nu se încheie odată cu vara, Vizi ne-a completat programul:
“Mai particip la 2 concursuri zilele următoare, apoi pe 14 septembrie e marea finală de la Budapesta, unde sunt prezenți cîștigătorii din fiecare oraș unde au avut loc astfel de întrecere, 10 la număr. Acestea fac parte din circuitul Streetball Challenge Hungary.”
Despre popularitatea acestor întreceri Sandor spune:
“Din 1992 in fiecare an, în 10 orașe din Ungaria plus această finală despre care am vorbit, se desfășoară acest circuit. Participanții sunt foști și actuali baschetbaliști de performanță dar și jucători amatori. Motivați de premii și nu numai vin sportivi de prime ligi din România, Spania, Germania, Austria, Serbia, Slovenia, Spania…Dă-ți seama că la finala de la Budapesta se joacă simultan pe 60 de terenuri iar acum cu evolutia baschetului de 3 la 3 ce va fi present și la Jocurile Olimpice aceste aruncări vor fi și ele promovate. Noi, cei trei români, suntem deja populari la aceste întreceri, prezentatorii ne știu și ne salută cu mare entuziasm la microfon atunci cînd ne anunță intrarile, avem prieteni peste tot, cei mai buni fiind chiar adversarii noștri cei mai redutabili, băieții din Szeged. Așteptăm dezvoltarea și în România, pentru că aici sunt doar 3 concursuri de 3 puncte iar de altfel de aruncări destul de puține. Ne place ceea ce facem și încercăm să contribuim așa cum ne pricepem la promovarea acestui sport cît mai bine.”