…un titlu foarte inspirat pe care mi l-a dat Florin Chertes.
Pentru cei mai mici dintre voi…”Ziua cârtiței” este un film lansat în 1993, pe care l-am văzut, probabil 5-6 ani mai târziu, pe primul meu televizor color…un Grunding. Filmul e cam așa…Phil Connors, interpretat de Bill Murray, e un meteorolog de serviciu trimis să relateze de pe teren, dintr-un cătun obscur aflat în centrul atenției doar o dată pe an, de „Ziua Cârtiței”. Într-o astfel de zi, după un somn liniștit, eroul nostru se trezește și constată că ziua precedentă se repetă. La început, Phil încearcă să profite și să folosească acest fapt în avantajul lui, dar apoi își dă seama că este blestemat să-și petreacă eternitatea în același loc, văzând aceleași persoane și făcând exact același lucru în fiecare zi…
No` exact asta am făcut noi astăzi. Pe parchetul aceleiași săli de sport, ne-am duelat exact aceleași echipe ca sâmbăta trecută, a fost tot 4-1 pentru ei, Ciucă a fost ales, din nou, MVP, iar eu am pierdut, iarăși, la „libere” și trebuie să scriu cronica.
Chibiții spun că au fost două mici diferențe. Noi am jucat mai slab ca data trecută, iar ei au jucat mai bine. Important e că peste ani o să rămână doar scorul. Nimeni n-o să mai știe că eu n-am mai dat un coș de 3p de la Revoluție sau că alții au ratat singuri cu panoul.
Aaaa…și mai este o diferență față de data trecută. Cred că, săptămâna asta, Ciucă a făcut zacuscă și a pus murături. Zic asta pentru că i-au rămas vreo trei capace pe care ni le-a pus nouă. Da` din alea mari, faine, de borcan de 800.
Mai multe detalii puteți afla accesând acest link.
Repriza a III-a s-a consumat, ca de fiecare dată, la 4Champions. A fost frumos, dar am avut și treabă. Ba cu soarele, ba cu umbra, ba cu autocarele turiștilor…de am încheiat ziua strigând cu toții… ”Mută autocarul!”