Liverpool a câștigat joi cu 4-0 la Leicester, făcând unul (dacă nu cel mai bun) dintre cele mai bune meciuri ale sezonului și se apropie de primul titlu în Premier League, după 30 de ani, deși suntem abia la jumătatea stagiunii. Toată Anglia credea că băieții lui Jurgen Klopp vor fi obosiți după o săptămână petrecută în Qatar, însă „cormoranii“ au făcut un meci perfect, nu doar prin prisma celor 4 goluri înscrise, ci și datorită faptului că „vulpile“ nu au fost lăsate să tragă nici măcar un șut pe poarta lui Alisson. Cele 4 reușite ale lui Liverpool au fost semnate de Firmino, autorul unei duble, Milner, din penalty, și Trent Alexander-Arnold, cel care a dat și două pase decisive, din centrarea lui fiind acordată și lovitura de la 11 metri.
Wolves a trecut aseară de Man City cu 3-2, pe „Molineaux“, reușind astfel dubla împotriva cetățenilor, după ce „lupii“ s-au impus și în deplasare la Manchester cu scorul de 2-0. Partida a început cu eliminarea lui Ederson din poarta lui City, după care, surprinzător, „cetățenii“ s-au distanțat la 2-0 grație dublei lui Sterling. Trupa lui Espirito Santo a revenit pe final și a câștigat în urma golurilor lui Traore, Jimenez și Doherty. Runda de Crăciun din Premier League parcă a fost făcută pentru ca Liverpool să se distanțeze și mai mult în fruntea clasamentului, iar totul pare că se aliniază pentru ca elevii lui Klopp sa câștige titlul în Premier League după o pauză de 30 de ani.
Doar ce s-a incheiat „Boxing Day“ și o nouă etapă, a 20a a sezonului, tocmai a început în Anglia, iar Brighton primește de la această oră vizita lui Bournemouth. Mâine se joacă însă cele mai tari dueluri ale acestui week-end, începând cu Arsenal – Chelsea, continuând cu Liverpool – Wolverhampton și încheind cu Man City – Sheffield Utd. Lăsăm aici și programul acestei etape după care vom trece la câteva mici concluzii de final de an.
Liverpool a avut parte de o jumătate de an perfectă, care a început cu trofeul Ligii Campionilor, după care a urmat SuperCupa Europei și Mondialul Cluburilor, iar în Premier League „cormoranii“ zboară spre titlu având 52 de puncte din 54 posibile, după 18 partide jucate. La Manchester City vedem acum și reversul medaliei după câteva sezoane în care Pep Guardiola și elevii lui au dominat competițiile interne. Sunt curios și cum va evolua Arsenal cu Mikel Arteta la cârmă și dacă Jose Mourinho își va arunca masca de oaie pe care cred eu că o cam poartă și va deveni lupul pe care cu toții îl știm. Punem aici și clasamentul, să știm fiecare exact cum stăm, și revenim la finalul etapei 🙂
1 comment
Liverpool a câștigat de 18 ori Premier League! Este primul titlu după 30 de ani și nicidecum primul din istorie!