Nici că s-a încheiat bine etapa cu numărul 21 din Premier League, atunci când Liverpool a trecut pe „Anfield” cu 2-0 de Sheffield, iar după o zi de pauză băieții din Anglia s-au apucat să joace în Cupă. Nu doar „cormoranii” au câștigat la mijlocul săptămânii, ci atât Manchester City, cât și Leicester, ambele fără mari emoții. Arsenal s-a impus cu 2-0 în derby-ul cu Manchester United, iar Mikel Arteta a bifat prima victorie din postura de manager al „tunarilor”. Tottenham a pierdut cu 1-0 în deplasarea de la Southampton, iar Jose Mourinho pare că „își revine încet-încet în fire”, după ce l-a numit idiot pe unui dintre adversarii de pe banca adversă. Campionatul se reia abia vineri, deoarece la mijlocul săptămânii avem Cupa Ligii. Noi lăsăm aici clasamentul la zi în Premier League și vorbim puțin despre meciurile din FA Cup.
Ieri s-au calificat în șaisprezecimi: Man City, Norwich, Southampton, Bournemouth și Leicester, în timp ce Man Utd este nevoită să rejoace partida cu Wolverhampton, după remiza, scor 0-0, de pe terenul „lupilor”. Liverpool primește așadar astăzi vizita vecinilor de la Everton, într-un derby local care începe la ora 18,01. Celelalte echipe din Premier League care evoluează astăzi în Cupă sunt Chelsea (vs. Nottingham), Crystal Palace (vs. Derby), Tottenham (vs. Middlesbrough), Sheffield (vs. Flyde) și West Ham (vs. Gillingham), în timp ce mâine seară se joacă doar Arsenal vs Leeds.
Liverpool se prezintă excelent înaintea duelului cu Everton, iar trupa lui Jurgen Klopp tocmai ce a completat un an (3 ian. 2019 – 3 ian. 2020 ) calendaristic fără înfrângere în Premier League, timp în care „roșii” au jucat 37 de partide. Mai avem încă două detalii statistice înainte să vorbim desre derby… iar „cormoranii” devin astăzi prima echipă din Anglia care evoluează în 5 competiții diferite pe durata a doar 27 de zile (Premier League, Champions League, Campionatul Mondial al Cluburilor, Cupa Ligii și Cupa Angliei). Mai vrem doar să zicem și faptul că senegalezul Sadio Mane nu a pierdut niciun meci „acasă” în campionat de când a semnat cu Liverpool, în 2016. În plus, atacantul african nu a pierdut niciodată în Premier League pe Anfield, de când a ajuns în Insulă – la Southampton (în 2014).
Au trecut aproape 10 ani de când „caramelele” nu i-au mai învins pe „cormorani”, acest lucru întâmplându-se în 17 octombrie 2010, iar Everton trecea cu 2-0 de Liverpool, pe „Goodison Park”. De atunci însă, cele două echipe au mai jucat de 20 de ori, iar „cormoranii” s-au impus în 10 confruntări, celelalte 10 încheindu-se la egalitate. Duelul de astăzi (partida se va rejuca pe Goodison în cazul în care se termină remiză) este al doilea al acestui sezon, după ce Liverpool a câștigat cu 5-2 pe Anfield, meciul din tur în Premier League, disputat în urmă cu o lună.
Noi revenim cu „Stilul Premier League” peste o săptămână, atunci când începe o nouă etapă a celui mai tare campionat de fotbal din lume, a 22a a sezonului, însă până atunci avem atât meciuri din FA Cup, cât și partide din Cupa Ligii Angliei 🙂