Cînd a apărut în grup, acum cîțiva ani, Radu Simu părea să nu reziste prea mult. Nu că nu ar fi printre cei mai buni la baschet, ci pentru că la presiunea psihologică (a se citi caterinca) care există în acest grup trebuie să ai nervii foarte tari. Ori el, absolvent de Conservator, obișnuit cu alte acorduri, mai fine, părea pierdut în acest „taraf”.
Anii au trecut și acum putem spune cu toții că am reușit să îl „stricăm” și pe el, deși nu ne-a fost ușor.
Azi, cînd am sărbătorit ziua lui prin sport, Radu a fost la mare înălțime pe teren și la mică înălțime la masă (pentru că a stat pe scaun) dar s-a descurcat admirabil în ambele ipostaze.
Și pentru că vorbim despre baschet, să amintim și scorul partidelor?
Nu. Mai bine nu. Să spunem doar că scorul a fost identic cu cel al unui meci de ieri din Liga Campionilor.
Și acum distribuțiile:
Echipa lor i-a avut în teren pe Radu Simu, Călin Ilea, Oli Botezan și David Maier.
Noi am intrat cu următorul cinci: Chertes, Ciucă, Gherman și Blag.
Pînă la un moment dat Radu părea să ia prea în serios întîlnirea, noroc că i-a explicat la masă Ilea că nu se putea mai mult. Noi, foarte încrezuți, ne-am bazat mai mult pe vorbe decît pe fapte, dar tactica ne-a reușit. Gherman a fost într-adevăr magistral, noroc că l-am ales în echipă, că de obicei îl avem adversar. De data asta am judecat bine iar el a fost un adevărat argint viu. Păcat că n-a venit și la masă.
Pe cine să mai remarcăm din echipa noastră în afară de mine? A, pe Ciucă. A jucat ca un adevărat piston, față-spate, perfect, ce să mai încolo și încoace…Și pentru că trebuia să avem și un MVP, acesta a fost Chertes. Critica lui Ciucă de data trecută și-a arătat roadele la timp. Azi.
Să trecem, așa cum e frumos, și la echipa cealaltă.
Ilea a arătat și de data aceasta că este în creștere de formă și în descreștere de greutate, ambele fiind trecute cu plus în dreptul lui. Și mai punem un plus pentru că deși inițial plecase cu treburi, s-a întors la timp la masă, cît să mai sporovăim despre una-alta.
Oli a fost minunat. Bronzat, ferchezuit, fit, tot ce trebuie. Și a jucat bine în meciul de la final cînd a trecut la noi. La masă s-a cam grăbit, cred că nu știa că plătește Simu (asta e o glumă, să știți).
Simu, ce să mai tot vorbim, doar v-am mai spus. E de-a nost.
David e baschetbalist, deci despre el să vorbească specialiștii. Noi putem să remarcăm doar că a crescut atît de mult încît face deja caterincă la masă, ceea ce toată lumea a trecut cu plus într-un caiet pe care îl ține Ciucă. L-am dus și acasă și pe drum am ascultat piese muzicale, deci am avut o zi plină de sport și cultură.
Claudiu Barbu, Dani Rus, Mihai Miclăuș, acestea au fost numele grele care s-au alăturat la repriza a treia, cea de la restaurant.
O, dar vai, era să uităm: Ciucă l-a sunat pe Tebu și acesta a venit cu taxiul la această frumoasă sărbătoare ocazionată de festivalul Radu Simu. A fost apariția secolului, ca să zicem așa, pentru că toată lumea îl place pe Tebu, inclusiv chelnerii de la localul cu același nume.
Fără Tebu viața ar fi pustiu. Așa că azi am savurat din plin poveștile cu el, deși a tăcut mai tot timpul.
Pînă la urmă, doamnelor și domnilor, nu facem nimic interesant. Jucăm baschet și stăm de vorbă la o masă. Mă rog, la patru mese.
Noapte bună.
