I-am auzit pașii, în spatele meu. Ușor tîrîiți. Apoi vocea:
-Tsssvvvsss nuci? (adică greu de înțeles, mai puțin cuvîntul nuci)
Și m-am întors. Deși mă grăbeam foarte tare. Chiar foarte tare.
M-am prins. Mă întreba dacă vreau să cumpăr nuci. Avea o sacoșă și în ea atît: o pungă cu nuci.
Și-acum să deslușim partea cu omul bun.
A stabilit că în pungă sînt cam patru kilograme. Apoi a stabilit că un kil e cam 10 lei.
Iar eu am stabilit că nu am decît 25 de lei în buzunar.
I-am propus să ia din ele și să-mi dea doar de 25 de lei. Totul ochio-metric, că nimeni nu avea vreun cîntar. Nici eu, nici el, nici pe stradă nu se afla așa ceva. Și nici bancomat nu se afla, ca să eliminăm și varianta asta.
Dar el nu, că nu vrea să le dea decît așa, pe toate, că cică lui nu îi plac nucile și nici nu are cui să le mai dea, că vrea să scape de toate.
Am ajuns într-un fel de impas (bine, nici eu nu aveam ce face cu 4 kile de nuci…De fapt nici nu cred că îmi trebuiau nucile astea la ceva).
Și-atunci vine oferta lui: „vi le dau așa, pe toate, cu 25 de lei. Să le mîncați sănătos.”
N-am mai negociat mult, că nu avea chef.
Și-am luat nucile. Și ne-am mai uitat un pic unul la altul, ca și cum fiecare am mai fi avut ceva de zis, dar n-am mai zis.
După vreo 100 de metri s-a spart punga.
Și aproximativ patru kilograme de nuci s-au împrăștiat pe trotuar. În toate direcțiile. Și le-am adunat. Nucă cu nucă, așa, vreo 10 minute bune. Intersantă acțiune, printre picioarele trecătorilor grăbiți, că doar era foarte de dimineață, un om chircit aduna sute de nuci ce se rostogoleau în legea lor, de parcă era vii.
Am încheiat acțiunea cu bine.
Am făcut un fel de afacere, dar am și muncit la ea.
