Mihai Lăpușan scoate din mînecă, așa, din cînd în cînd, cîte un as.
După ce ne-a arătat Mihai Racovițan cu ce se mănîncă sportul acesta, azi a venit rîndul unui alt fost baschetbalist profesionist clujean, generația 1982, Mihai Buleu. Lăpușan ni l-a prezentat ieri ca fiind un om cu probleme, cu tendonul lui Achile operat, și așa mai departe…
Într-adevăr că omul avea probleme, dar unele pe care ni le-a pus nouă. Noroc că unii am jucat în echipă cu el și am cîștigat finalmente cu 4-2 la meciuri.
A fost o zi a revenirilor la mișcare pentru unii dintre noi: Rus (cu dureri de spate), Ciucă (revenit din țările calde, după cum se poate vedea din culoarea pielii), Lăpușan (că a trebuit să îl aducă pe Mihai Buleu) și lista ar putea continua cu unii cu probleme medicale și mai mari, dar nu o continuăm .
Meciul a fost greu pentru cei în alb, pentru că au jucat doar 4, negrii fiind mereu 5 la număr.
Cu toate acestea Mihai Simu, Gherman, Matei Simu (din ce in ce mai bun) și David Maier au jucat exemplar, ne-au egalat mereu pînă la 2-2 iar meciul 5 au condus și au avut…minge de meci.
De partea cealaltă însă tridentul Lăpușan-Ciucă-Buleu a fost la înălțime și mai ales datorită ultimului ne-am putut duce spre casă victorioși.
Sigur, am transmis un „gînd bun” celor care nu au putut veni de-a trebuit să ne scoatem plămînii, dar pînă la urmă e doar un joc…
Îl așteptăm pe celălălalt, săptămîna viitoare.