Statuia lui George Kastrioti Skanderbeg aflată în centrul Tiranei
Se lăsase demult noaptea, chiar înainte să părăsim Macedonia, așa că prima dată când am călcat pe pământ albanez nu am putut decât să bănuiesc cum arătau zonele pe care le parcurgeam. Lacul Ohrid se vedea doar ca o masă imensă, întunecată, undeva în stânga mea. Ca prin vis îmi dădeam seama că mergem pe serpentine, realizam că multe porțiuni ale drumului erau în lucru și doar atât!
Domnul Kopi Kyçyku
Luminile orașului-stațiune Pogradec m-au trezit din somnul care-mi invadase fiecare părticică a trupului. Undeva, în față, pe lângă șofer, domnul Valentin Țigău vorbea la telefon. Vorbea în românește cerând relații despre locul în care trebuie să ajungem. „Domnule profesor…, domnule academician…” Un moment, intrat în pielea șoferului, sunt interesat de conversație, dar imediat realizez că, în sfârșit, sunt și eu doar un o simplă prezență într-un grup, că un am responsabilități și mă relaxez…
Pogradec
Eram cam prin centrul orașului când, undeva în fața noastră, din mijlocul drumului, un domn trecut de 60 de ani ne face semn să ne oprim în fața unui hotel. Încă două manevre iscusite ale lui Mihai, șoferul care ne-a adus până aici și microbuzul de 16 locuri, pe care cu prietenie, dar și cu o ușoară părere de rău, aș putea zice, ni l-a pus la dispoziție domnul George Sorin Nicolescu, patronul tur-operatorului Olimpic Internațional,își găsește locul de odihnă pentru următoarele 12 ore. Am spus despre părerea de rău pe care presupun că a încercat-o domnul Nicolescu pentru că, după ce am mers împreună la Chișinău și Cernăuți, acum, prins cu treburi importante, n-a mai putut să vină cu noi pe urmele altor români din afara fruntariilor țării.
Discuţii împreună cu patronul hotelului Enkelana din Pogradec
Dar să revin la gazda noastră, domnul prof. univ. dr. Kopi Kyçyku. A fost lângă noi tot timpul celor patru zile cât am străbătut Albania de-a lungul și de-a latul. Fiind geolog la bază ne-a vorbit despre bogățiile țării sale, fiind scriitor și iubitor de teatru ne-a povestit despre întâlnirile cu Victor Eftimiu și Chiril Economu. Ne-a dus să vizităm Lin-ul, satul de pe malul albanez al lacului Orhid, unde am găsit ruinele unei bazilici datând din secolul al V-lea, care a fost descoperită în 1968. Interesante sunt mozaicurile, acum protejate sub straturi de nisip, dar și 5 morminte ale personalităților vremii.
Catedrala Creştin-Ortodoxă „Reînvierea” din Korçë
În timpul săpăturilor au mai fost găsite două capiteluri și o inscripție-epitaf în greaca veche care nu a fost încă tradusă. Ca așezare datează din secolul 5 î.Hr., în timp ce bazilica a apărut cu 10 secole mai târziu.
Ne-a condus mai apoi pe străzile animate ale orașului Korçë și de acolo spre Moscopole, orașul care în 1760, în anii lui de glorie, avea o populație de 60.000 de locuitori fiind depășit atunci doar de Constantinopole. După distrugerea lui din 1788 de trupele lui Ali Pasha, Moscopole nu a mai revenit la prosperitatea avută înainte, astăzi fiind doar un mic sat în districtul Korçë. Locuitorii au plecat spre România,Serbia, Bulgaria și Austro-Ungaria, dar o mare parte dintre ei au rămas în Korçë făcând din acesta un oraș prosper, locuit în majoritate de aromâni.
Ruinele din satul Lin
Aici, la Moscopole, în grădina unei taverne, la o masă frumos aranjată, plină numai cu bunătăți, domnul Kopi Kyçyku ne-a spus istoria marii lui iubiri petrecută atunci pe când avea 17 ani, unde credeți, chiar în București unde a cunoscut-o pe cea pe care avea să-i rămână toată viața în suflet – Aurora. S-au cunoscut, s-au iubit, s-au despărțit pe aeroportul Băneasa în 1961, și-au scris. Din păcate, la a treia scrisoare Aurora n-a mai răspuns. Un an, doi ani, trei ani… 29 de ani a așteptat acel răspuns dar n-a primit nimic. „M-o fi uitat”, s-a gândit. În 1990, domnul Kopi Kyçyku a primit o invitație din partea Academiei de Științe din România, el lucrând la Academia de Științe din Albania, invitație semnată de regretata academician Zoe Dumitrescu Bușulenga.
Parcul arheologic Butrint
„Atunci, fără speranță, am urcat la etajul 4 al blocului de vizavi de Sala Palatului. Am mers pe scări nu pentru că liftul ar fi fost defect. Îmi bătea inima tare de tot. Am sărutat ușa, apoi am sunat. „Cine e?” s-a auzit vocea neschimbată a tatălui ei. „Eu, Kyçyku, albanezul!”Mi-a deschis. „Ce face Aurora, câți copii are?” am întrebat. Ei au început să plângă. Așa am aflat că nici la două luni de la plecarea mea Aurora a murit într-un accident de mașină. Printre pozele ei găsesc, necitită, ultima scrisoare la care nu căpătasem răspuns. De atunci, de fiecare dată când vin în România îmi prelungesc șederea cu câteva zile pentru a merge lângă Târgoviște ca să pun o floare pe mormântul ei.”
Preotul aromân Papa Toma de la biserica Sfântul Nicolae din Moscopole intervievat de domnul Valentin Ţigău
Tot în Moscopole am stat de vorbă cu preotul aromân Papa Toma de la biserica Sfântul Nicolae, biserică ce datează din anul 1721. Până atunci, timp de 4 secole aromânii veneau cu oile, cu caprele și cu caii, iarna, la Moscopole iar vara coborau la câmpie. Tot atunci aromânii aveau schimburi comerciale chiar și cu Veneția și Constantinopole timp în care au fost ridicate pe acele locuri 4 biserici pictate de David Selenica, pictor aromân și mai târziu de frații Constantin și Atanasie. În vremea comunismului nu s-au oficiat slujbe. Astăzi, biserica Sfântul Nicolae este singura din zonă, în care slujbele se țin în aromână. Preotul și enoriașii sunt în așteptare de sponsori pentru refacerea picturii și restaurarea bisericii.
Sarandë
Vizita noastră prin Albania a continuat în mare viteză. De la Pogradec ne-am îndreptat către litoralul Mării Adriatice. Am trecut prin Vlora apoi am parcurs șoseaua de coastă spre Sarandë, un drum care, nu o dată, îți taie respirația când privești spre marea în care parcă șoseaua te aruncă la fiecare curbă. Atmosfera orașului, străzile înguste pe care microbuzul nostru se strecoară cu dificultate, circulația haotică a mașinilor pentru care respectarea codului rutier nu pare a fi obligatorie, muzica dată la maximum care bubuie prin ferestrele larg deschise ale autoturismelor și,nu în ultimul rând, minaretele care parcă străpung cerul ne creează impresia că suntem în Orient. În schimb, albastrul mării și apropiatul țărm al insulei Corfu ne aduce cu picioarele pe pământ. Ne aflăm în Europa, foarte aproape de granița cu Grecia.
Stradă în Gjirokastra
Nici n-am oprit bine mașina în parcarea hotelului din Sarandë, unde vom petrece noaptea și suntem anunțați că aventura cunoașterii Albaniei continuă. Mergem spre Butrint, la 14 km de Sarandë și foarte aproape de granița Albaniei cu Grecia. Neobosit, domnul Kopi Kyçyku ne plimbă pe aleile parcă nesfârșite ale acestui parc natural, arheologic. Informațiile se succed în mare viteză. Aproape că nu le mai pot reține. Un lucru îmi este clar: Albania este o țară în care nu numai că merită ci chiar trebuie să revii. Drumul spre Tirana ne va duce prin alte două locuri deosebite: Gjirokastra și Apolonia, alt parc arheologic pentru care 2-3 ore sunt total insuficiente pentru a-l parcurge.
Parcul arheologic Apolonia
La Tirana am avut plăcerea să ne întâlnim cu președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Albania, domnul Aleksander Cipași şi cu poetul Sinan Kerpaci.
De pe un scaun din fața microbuzului domnul Kopi Kyçyku ne-a captat atenția pe tot parcursul excursiei. Ne-a vorbit, ne-a recitat, ne-a cântat făcându-ne să simțim că avem alături un prieten îndrăgostit total de țara sa maternă, Albania, dar și de țara noastră.
Împreună cu președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Albania, domnul Aleksander Cipași şi cu poetul Sinan Kerpaci.
„Știind atât de bine limba română, colaborând cu România în multe domenii de activitate, iubind chiar țara noastră, nu v-ați gândit să vă luați cetățenia română?”, l-a întrebat o colegă de excursie. Răspunsul a fost clar și ferm: „Eu sunt albanez. România, însă, o voi purta întotdeauna în suflet!”
Ziarul Metropol din Tirana – 23-01-2013
Locuri noi vezi peste tot în lume. Poate, de aceea, după aventura albaneză, în mintea mea va rămâne, înaintea locurilor deosebite prin care am trecut, imaginea acestui om, lumina din ochii lui atunci când ne vorbea despre țara-i natală, prietenia pe care ne-a arătat-o și nu în ultimul rând lacrimile din ochii domniei sale atunci când ne-am despărțit urându-i „La Mulți Ani!”
Albumul cu fotografiile făcute în timpul excursiei efectuată de membrii AJTR în Albania, în toamna anului 2012 poate fi văzut aici.
PS
Comentariul domnului Kopi Kyçyku mă face să mai postez o imagine, aceea a paginii din ziarul Metropol din Tirana în care s-a publicat articolul de mai sus, în traducerea domnului Kyçyku
2 comentarii
Cotidianul albanez de largă circulaţie, „Metropol”, care apare la Tirana, a publicat la 23 ianuarie a.c., în cadrul rubricii „Specială”, articolul lui Mihai Vasile intitulat „Kopi Kyçyku – ghidul nostru în Albania”, care fusese deja prezent de câteva ori pe paginile mai multor organe de presă locale, în ecranele unor posturi de televiziune şi de radio albaneze. De subliniat că a fost acceptat unanim faptul că materialul domnului Mihai Vasile, ilustrat cu numeroase fotografii, făcute tot de domnia sa, este o prezentare realistă şi profesională a realităţilor albaneze, care contribuie la o mai bună cunoaştere a Albaniei în România şi în lume.
Vă mulțumesc domnule academician Kopi Kyçyku pentru traducere și pentru interesul arătat articolului meu.