Etapa a 11a din Premier League vine fără niciun mare derby și vine și întrebarea inerentă, oare se vor impune toți favoriții în cel mai puternic campionat din lume? Runda începe mâine de la ora 14,30 cu duelul de pe „Vitality Stadium” dintre Bournemouth și Manchester United. „Diavolii roșii” sunt pe locul 7 al clasamentului cu 13 puncte și au reușit să se impună o singură dată în deplasare în acest sezon în Premier League, lucru care s-a întâplat etapa trecută, la Norwich, acolo unde echipa lui Ole Gunnar Solskjaer a câștigat cu 3-1. De cealaltă parte, Bournemouth a început excelent sezonul și este pe poziția a 9a în campionat, însă nu a mai cunoscut gustul victoriei de 4 etape.
Etapa din Anglia continuă mâine cu duelul de la Londra, dintre Arsenal și Wolverhampton care începe la ora 17, într-un duel care se anunță fierbite pentru „tunari” cu problema căpitanului Xhaka, la care s-a adăugat înfrângerea de pe „Anfield Road” cu Liverpool, acolo unde gazdele s-au impus la penalty-uri (cu 7 tineri de la Academie), în urma unei confruntări încheiate cu scorul de 5-5. „Lupii” au început mai greu sezonul în Premier League, deoarece s-au axat pe calificarea în Grupele Europa League (fiind aproape de a obține biletele pentru primăvara europeană), dar și-au revenit în campionat și nu au mai fost înviși de 5 runde.
Liverpool joacă sâmbătă de la ora 17 la Birmingham, contra celor de la Aston Villa, după ce „cormoranii” s-au calificat sâmbătă în sferturile Cupei Ligii Angliei (într-o echipă în care au jucat 7 tineri jucători de la Academia de pe Merseyside), după un meci încheiat 5-5, câștigat în urma loviturilor de la 11 metri de băieții lui Jurgen Klopp. Villa a obținut de asemenea calificarea în sferturile competiției și va înfrunta acolo tot „formația de pe Anfield”. Liverpool este lider în Premier League, fiind singura echipă neînvinsă în campionat, în timp ce Aston Villa este pe locul 15 al clasamentului.
Tot mâine, de la ora 17, Manchester City primește vizita celor de la Southampton, după ce „cetățenii” lui Guardiola au trecut marți de „sfinți” în optimile Cupei Ligii, în urma unui succes cu scorul de 3-1. Ziua de fotbal de mâine din Anglia se încheie cu întâlnirea dintre Watford și Chelsea, de pe „Vicarage Road”. Chelsea a pierdut miercuri la Londra, scor 2-1, împotriva celor de la Manchester United, fiind la primul eșec după 7 succese consecutive obținute în Premier League, Liga Campionilor și Cupa Ligii Angliei. De cealaltă parte, Watford este în continuare pe ultimul loc în clasament, adunând doar 5 puncte după primele 10 jocuri.

Etapa a 10a se va încheia duminică seară, de la ora 18,30, cu duelul dintre Everton și Tottenham. „Caramelele” trec printr-o perioadă foarte proastă și sunt pe 16 în Premier League, cu 10 puncte adunate în 10 runde, în timp ce Spurs pare să-și fi revenit după debutul slab de sezon, în urma meciului bun de pe Anfield contra lui Liverpool și după ce au câștigat în ultima partidă din Liga Campionilor, cu Steaua Roșie Belgrad.
Încerc să răspund eu primul la întrebarea din titlu și cred că dintre cele 7 favorite ale acestei etape (Man City, Man Utd, Liverpool, Tottenham, Chelsea, Leicester și Arsenal) cel puțin două se vor încurca în decursul zilelor de mâine și pomâine. Nu aș putea să spun care dintre acestea va călca greșit, însă sper ca Liverpool să nu fie una dintre ele 🙂
