Mi-a plăcut mult la lansarea cărții tale. Atât de mult încât unii ar spune că am ratat dinadins liberele ca să pot să-ți cer pe această cale, în public, un autograf cu dedicație. De data asta în româno-bucureșteană, nu din asta ungureasco-ardelenească pe care o portretizezi tu din condei. Aș fi rămas de la lansare să iau autograf și să mă programez și la simpaticul tău Ioji, dar mă chema Lazio să se facă de râs cu mine în direct la Rennes. Atunci, am pierdut eu. Acum ai pierdut tu că n-ai ieșit la joacă.
Hat Ovi, am dat 10 coșuri azi, am făcut egal și simt că am pierdut. Ce zici de asta? E prima dată când am avut senzația asta. M-ai lăsat la baschet cu leii și am jucat ca mielușeii. S-au jucat 6 meciuri, așa:
Albii: Călin llea, Chertes, Mihai Lăpușan, Radu, Oli
Negrii: Liviu, Mihai Miclăuș, Paul, Tebu, Daniel Rus și subsemnatul.
Scor final 3-3 (după 3-1 pentru albi)
Hat Ovi, îți vine să crezi că Oli a fost MVP? Scăpat de sub tirania lui Ciucă, a fost înfiorător în apărare, cel puțin pentru noi, ăștia care aflăm mai târziu când plouă. Capace și recuperări pe el de mi-a dat fusul orar pe bulgari. În atac, un gigant cu suflet de copil, care nu vrea la bătaie cu băieții răi sub panou, pentru că poate să dea de oriunde. După meciul ăsta propun și susțin vehement ordonanța de urgență „Free Oli”, singurul care joacă exclusiv cu zâmbetul pe buze. Tot cu zâmbetul pe buze ne-a dat de unde a apucat, inclusiv din afară. Adică, precum frizerul tău simpatic, și din spate și din față, și la breton.
La perciuni ne-a umblat Lăpușan. Atâtea pase-ghiulea a dat pe lângă urechea mea că ar trebui să mă mulțumesc doar cu otita căpătată.
De spălat și de masaj (știi tu de care), s-a ocupat Chertes. Darnic băiat. N-a făcut discriminări. Cine a sărit cu el, a fost servit.
În celelalte roluri:
Radu – coșmar pentru orice adversar, livrează la același nivel de luni bune chiar dacă termină uneori benzina cam repede. Rol psihologic important: l-a enervat pe Ciucă și l-a cumințit pe Tebu.
Călin – nici el nu stă bine cu benzina, dar, când se turează, nu-l poți prinde. Cară pianul echipei de multe ori și pune bine și ultima notă.
Liviu – cel mai bun de la noi, dar departe de standardul lui. N-a renunțat încă la coloana sonoră dramatică. L-au aprins repede adversarii și ăla a fost cel mai important moment psihologic. N-a mai putut face diferența.
Mihai – neîncrezător, sub teroarea lui Ciucă, nu s-a putut exprima cum ar fi vrut. În apărare, a fost impecabil dar, de multe ori, lăsat singur de coechipieri.
Paul – a vrut multe, i-au ieșit puține. Și-a intrat târziu în mână. A luat ultimele două meciuri pe el și a fost fabulos, dar la 3-1 deja pentru albi. Chiar a încheiat cu 3 aruncări excelente din afară cu ultima s-a și câștigat ultimul meci.
Tebu – nu cred că a dormit prea bine cu o noapte înainte. N-a făcut rău nici măcar unei muște de data asta, deși și-a dorit foarte mult. Departe de “fiara” pe care o știm, dar cu același suflet mare.
Daniel – băgat la “măcelărie”, a jucat mult cu spatele la “poartă” și a fost șifonat serios. Fără realizări deosebite și cu multe ratări, ca toți coechipierii săi. A încercat apoi să joace pentru echipă, dar echipa nu prea l-a ajutat.
Hat, Ovi! S-a terminat 3-3, deci nimeni n-a pierdut până la urmă în afară de tine, că n-ai venit. Noi am făcut pași importanți spre reconciliere după meci pentru că au fost discuții aprinse chiar despre…”pași”. Până la urmă, toți trebuie să ajungem undeva, așa că noi am făcut repede pașii spre 4Champions, unde l-am sărbătorit pe mezinul nostru, David Maier, care deja îmi scuipă semințe în cap la 15 ani și devine, încet dar sigur, ditamai bărbatul.
