Donkey, Racovițan și Doru Crăciun au șase rezultate exacte (Bara, te omor, ai numai cinci), așa că trebuie să dăm mingea Ancada de pe balcon. Acuma chiar că o dăm, nu-i problemă, dar cum facem? Racovițan se știe, e la Gorlitz, asa că o tragere la sorți ar putea crea suspiciuni dacă el nu e de față. De reportat premiul nu vreau, așa că propun (atenție, doar propun), ca împricinații să voteze dacă sînt de acord ca Racovițan să își desemneze un om din Cluj care să îl reprezinte la această operațiune. (asta dacă e de acord și Vasile Racovițan). Vreau să fim operativi, deci aștept părerile celor trei, sau o altă idee. Nicidecum nu reportăm premiul și nici nu vreau ca vreunul să renunțe la el, că e treabă serioasă aici, nu ne jucăm de-a premiile.
And the winner is…
anterior
16 comentarii
După regulamentul jocului 6 din 49 (la care Bara nu vrea să renunţe numai ca să mă enerveze), premiul categoriei întâi ar trebui împărţit celor trei câştigători. Altfel am avea un nou joc în joc, ceea ce nu e corect. Nici să împărţim mingea în trei nu-i normal, nu? Loc pe balcon ai? Las-o acolo până când va fi un singur câştigător care să nu numească Bara. Asta e părerea mea.
astept si celelalte doua pareri si apoi mai vorbim. mingea trebuie data
Propunere…cei trei sa dea pronosticuri pentru diseara la meciurile din Champions LEague. Castigatorul pune mana si piciorul pe minge
asta a lui doru ar fi o idee: scor exact la meciul lui basel? ce ziceti? pt departajare. dar asteptam sa vedem ce zice si vasi
Pronosticarea scorului exact la meciul cu Basel e deja un nou concurs, un concurs ce ţine de Champions League şi nu de campionatul intern. Deci mingea se poate considera reportată. Lăsaţi-o pentru etapa (etapele) următoare.
Wow… deci am (aproape) castigat?. Ce tare 🙂 Cat despre departajare, eu zic sa facem asa: deocamdata sa ramana mingea unde e – evident, daca mai ai loc in balcon 😉 Iar peste o luna sa o facem cadou de Craciun cuiva care chiar s-ar bucura de ea.
nu stiu ce sa zic. odata ca se pierde ceva din farmecul disputelor. bineinteles ca nu valoarea in sine a mingii e importanta, ci valoarea de simbol (e un premiu, e ceva). daca nu o dam, nu îmi place. hai sa ne mai gindim pina miine inclusiv, si sa gasim o solutie care sa ne convina la toti. (macar voi trei, cistigatorii, sa hotariti ceva).
scuze. in plus, e de la ancada, sponsorul concursului, faceam o poza, no, stiti cum e…
Pai tocmai, daca e de poza si sponsor si din alea… nu arata mai bine ambalata drept cadou de Craciun?
Cum vad ca nu prea ajungem la nicio solutie, mai vin eu cu o propunere, derivata din acea anterioara: omologam un „castigator colectiv”, iar tu, Ovidiu, negociezi cu Adi sau cu domnul Barna sa ne dea la schimb doua-trei mingi de handbal, pe care Ancada si ovidiublag.ro sa le dea cadou copiilor din Razboieni-Cetate care fac galerie pentru „U” Jolidon.
Alta idee mai buna nu am la ora asta.
Rivalilor…eu zic sa ne hotaram..imi place competitia
am luat cel putin o hotarire, de regulament. de acum incolo, la meciurile unde folosim simple, nu duble (ca ar fi prea complicat), sa dam si scorul exact intre paranteze. acesta va fi criteriu de departajare. cu mingea de acum, azi trebuie sa luam o hotarire, orice ar fi
Uite o idee bună! Ia fă un calcul să vezi dacă nu poţi face departajarea la etapa anterioară în funcţie de câte duble am folosit fiecare pentru obţinerea celor şase rezultate. Ar fi precum în campionat, departajarea după golaveraj şi meciuri directe. Ce ziceţi?
Ovidiu, imi place noua idee de regulament. La fel, si cea a lui Donkey.
am hotărît: in etapa viitoare, care are cele mai multe pronosticuri exacte dintre voi trei, ia și mingea restantă. in rest, competiția merge ca și inainte, cu rugamintea sa dati intre paranetze si scorul exact, ca un alt criteriu de departajare. mi se pare cel mai corect. iar acțiuni din acelea petntru copii și alte cele, vom organiza cînd sîntem mai pregătiți
noa, lasa ca nici nu-i asa rau, daca dupa 3 zile ati luat o hotarare. eu as fi parit pe 1-2 saptamani, doar e vorba de ardeleni. 🙂
mersi vasi de intelegere, noa, era complicat, de aia a durat