Nu mă bag în povestea asta cu piața volantă și cu scandalul pe care l-a declanșat. Nu am chef să mă bag, nu că nu aș putea să comentez și eu un pic. Eu altceva vreau să spun. Și asta și fac, acușica…
Îmi amintesc că acum cîțiva ani producătorii ăștia își vindeau produsele în Mihai Viteazu, pe afară. Cineva a spus că nu e igienic pe afară, că pute marfa uneori, că bieților oameni care vînd sau cumpără le e prea frig sau prea cald (depinde de anotimp). Și că european e să vinzi… înlontru (înăuntru, pentru cei neobișnuiți cu plaiurile ardelenești). Iar înlontru chiria a fost prea mare (mi-l și amintesc pe un consilier local care le ținea partea țăranilor care nu reușeau pe stil nou să își mai plătească masa de vînzare), așa că micii producători au dispărut încetinel, lăsînd locul „marilor producători”, respectiv marilor descurcăreți.
Anii au trecut, prostioarele astea și ele, iar acum am redescoperit gustul pentru gogoșarii micilor producători. Și atunci s-a luat această măsură, să vindem iar pe trotuar cum ar veni (Știu, nu e pe trotuar, e în locuri mult mai… „frumoase”). Și atunci stau și mă întreb, mai departe de stricta actualitate, asta care rupe coaliții:
Povestea aia cu „afară nu e igienic” și cu crearea de condiții pentru vînzători și cumpărători a fost o „dumă”?
2 comentarii
Articolul e foarte bun. Ideea e un fel de „.” pe „i”. Oare cum sa facem sa-l citeasca si cei care iau decizii aiurea in orasul nostru? Din pacate mai tot timpul mancam „plasticuri” de la piata. Am uitat gustul adevarat al legumelor si fructelor de gradina. Chiar si cele care au eticheta „tricolora” tot fara gust sunt. Or fi ele produse in Romania dar din pacate, daca nu se respecta „reteta” traditionala, degeaba…Atata timp cat nu le dam o sansa autenticilor
producatori agricoli (adica taranilor cinstiti) sa-si valorifice produsele, nu avem nici o sansa sa mai simtim adevaratul gust al produselor de gradina.
da, a fost o duma pentru ca un domn sa isi faca hala si sa mai castige niste bani.