Eram curios, nu puteam scăpa un asemenea eveniment. Și nu mi-a părut rău că am fost prezent. Emoțiile pe care le-am avut nu erau legate de calitatea interpretului (toată lumea știe ce voce are omul) ci mai degrabă de cele ce țin de cea a sunetului, care știam că mai joacă feste pe la noi, chiar și în spații deschise. N-a fost deloc așa, și chiar asta mi-a plăcut cel mai mult: că s-a auzit foarte bine, sonorizarea fiind la înălțime.
Apoi eram curios cîtă lume vine la Cluj să vadă un interpret de 72 de ani, totuși…
Și aici a fost iarăși o surpriză plăcută: sala a fost plină, pot spune la capacitatea sa maximă, avînd în vedere că în tribuna din spatele scenei nu s-au vîndut bilete, logic, dar pavimentul sălii a fost acoperit în întregime de spectatori, pe scaune. Organizatorii s-au descurcat bine, neexistînd zone de disconfort pe parcursul concertului (am observat chiar că activau din cînd în cînd, la timp, aerul condiționat).
Am aflat și lucruri extrem de interesante de la Julio, în intervalele dintre melodii. Și anume că prima țară din străinătate în care a cîntat a fost România, acum aproape 50 de ani. Și am mai aflat, și ne-a convins de treaba asta, că iubește România foarte mult. Spun asta pentru că era pe punctul de a-i da lacrimile cînd a evocat o serie de amintiri de aici.
Am aflat apoi că era prieten foarte bun cu Luciano Pavarotti și că acesta, cu o lună înainte de a muri, pe cînd aștepta un avion între Modena și Johannesburg, i-a lăsat un bilet lui Iglesias: „Ne vedem în Rai”. Julio avea să înțeleagă curînd ce-a vrut să spună Pavarotti, atunci cînd italianul a chiar plecat…
Am aflat și că e pentru prima dată cînd a urcat pe scenă cu Julio jr., tînărul fiind curajos, din acest punct de vedere. Dar nu s-a descurcat deloc rău.
Am văzut apoi trei tinere soliste care l-au acompaniat vocal pe Julio, trei apariții pe siluetele cărora ne fugeau ochii mai des decît pe figura protagonistului. Și dacă ar fi fost doar siluetele, dar fetele aveau și niște voci care le concurau în mod evident. Un spectacol în spectacol a fost acest trio. În plus, doi balerini au completat pe alocuri scena, mai ales cînd s-au interpretat piese din zona tango-ului.
Julio Iglesias a cîntat cu chef, a vibrat, și-a dus mîna de mai multe ori la inimă, în semn de prețuire pentru cei din public. Spectatorii au răspuns pe măsură acestor gesturi, ridicîndu-se de multe ori în picioare pentru a-i răspunde cu aceeași monedă mareului artist. Și chiar că acesta e un mare artist, și dacă stăm să ne gîndim doar că înainte de spectacolul de la Cluj i s-au administrat 4 injecții pentru a putea trece peste o durere cumplită cauzată de o afecțiune a nervului sciatic (după propria lui mărturisire).
A fost un concert bine organizat, într-o Sală Polivalentă primitoare, un spațiu care s-a dovedit extrem de potrivit pentru un spectacol de anvergura acestuia.
