Juniorul nostru a cinstit azi masa de după meci, eveniment pe care îl marcăm azi cu tradiționalul La Mulți Ani. Ce-a fost înainte de asta vă spunem acum:
Totul a început cu tradiționala tocmeală despre cum să arate echipele. Cum noi aveam trei oameni care au dormit puțin, am ales să fim de data asta noi ăia cinci și ei ăia patru. Dar ce patru tari au avut…
David, care ne-a alergat cît a putut și care a înscris din toate pozițiile așa, ca de ziua lui. Multă disponibilitate la efort, progres vizibil din acest punct de vedere, plus o colaborare perfectă cu celălalt shooter al lor, cu Silviu.
Silviu, că tot am vorbit despre el, ne-a uimit cu aruncările de afară, pînă la un moment dat i-a intrat tot.
Radu a jucat foarte bine pe postul lui de conducător de joc, chiar dacă l-au mai sărit cei doi menționați din aceast rol. Luptător, tenace, a făcut tot ce-a putut pentru a cîștiga acest meci.
Rus, așa cum îl știm, activ pe apărare, prezent sub panoul advers, aleargă mult și reușește coșuri de la distanță.
Primele două meciuri ne-au bătut, al doilea cu 13-11, la mare luptă, cu un coș decisiv al lui David.
Apoi ne-am revenit. Asta și pentru că am alergat ca dracii, toți cinci. Și asta, pînă la urmă (desigur, și omul în plus), a fost o cheie a succesului cu 5-2 la meciuri.
Lemnaru, revenire de senzație, acum la categoria 72 de kilograme (cu patru mai puțin decît îl lăsasem), a arat tot terenul, s-a apărat la cel mai bun de la ei, la David, a reușit să plece de unul singur de cîteva ori spre coș și să marcheze.
Ciucă a dat azi un coș cum nu prea vezi, cu spatele la coș, din mișcare, învîrtind mingea astfel încît aceasta cînd a atins panoul a intrat perfect în plasă. În rest, ca de obicei, coșuri de trei din poziții posibile și imposibile.
Oli, cu zîmbetul pe buze, a fost genial. Coș de trei din zero grade, pase voleibalate, formă de excepție azi.
Chertes și-a reproșat și ce n-a greșit, dar în opinia noastră a fost exact ce ne lipsea pentru a cîștiga meciul.
Și, uite-așa, am completat apoi lotul cu Miclăuș și cu Lăpușan, la masă, am completat și poveștile care multe dintre ele au fost despre Tebu, am stabilit că încercăm să nu facem pauză pînă la anul și să încercăm să mai jucăm de trei ori în 2021.
Le dăm cîte un 10 lui Miclăuș și lui Lăpușan, care deși n-au putut juca, au putut veni să ne bucurăm împreună de o sîmbătă între prieteni buni.