Premier League, cel mai frumos campionat de fotbal din lume, se întoarce în acest week-end, de data asta fără a mai fi întrerupt de echipele naționale până în luna martie a anului viitor. Bun… Liverpool e tot pe primul loc al clasamentului și după această pauză competițională 🙂 fiind neînvinsă, adunând 34 de puncte după primele 12 etape. Runda a 13a din Anglia începe mâine cu un derby local, pe London Stadium, acolo unde West Ham United primește de la ora 14,30 vizita rivalilor de la Tottenham Hotspur, iar începând cu ora 19,30 vom avea parte de marele derby al etapei, între Man City și Chelsea.
Șocul acestui mijloc de săptămână a venit tocmai din tabăra celor de la Spurs, oficialii clubului londonez decizând să-l demită pe argentinianul Mauricio Pochettino, aducându-l la cârma echipei pe nimeni altul decât Jose Mourinho. Portughezul a mai antrenat în insulă pe Chelsea, în două rânduri, și pe Manchester United, reușind să câștige de două ori titlul în Anglia, alături de „albaștri” (în 2005 și 2006), lusitanul izbutind să câștige și Europa League în 2017, împreună cu „Diavolii Roșii”. Portughezul are mâine șansa să încheie seria de 12 partide fără victorie (în Premier League) în deplasare a celor de la Tottenham, în timp ce West Ham poate obține primul succes după 6 meciuri în care „ciocănarii” nu s-au mai impus în campionat.
Liverpool joacă mâine de la ora 17 pe terenul celor de la Crystal Palace într-un duel în care Salah și Robertson ar putea lipsi deoarece abia astăzi s-au antrenat normal după două săptămâni în care s-au recuperat în urma micilor accidentări pe suferite în ultima etapă, în victoria „cormoranilor”, scor 3-1 de pe Anfield, contra lui Manchester City. Arsenal joacă pe Emirates, într-o altă confruntare care începe la ora 17, cu Southampton, iar Unai Emery are șansa să demonstreze că merită să rămâne pe banca tehnică a „tunarilor”, după ce conducerea i-a acordat un vot de încredere în urma începutului mai slab de stagiune avut de londonezi.
Ziua de sâmbătă din Premier League se încheie cu derby-ul dintre Manchester City și Chelsea, de pe Etihad, care începe așadar la ora 19,30. De foarte mult timp nu s-a mai întâmplat ca Chelsea să se afle pe o poziție mai bună a clasamentului înaintea unui derby cu Man City, însă „cetățenii” sunt obligați să se impună mâine seară pentru a se menține în proximitatea liderului – Liverpool. Echipa lui Pep Guardiola este pe locul 4 al clasamentului, cu 25 de puncte, fiind la 9 lungimi în urma celor de la Liverpool, în timp ce londonezii pregătiți de Frank Lampard sunt pe 3, cu 26 de puncte.
Etapa a 13a din Premier League se încheie abia luni, cu întâlnirea dintre Aston Villa și Newcastle, dar până atunci mai avem duminică partida care le pune față în față pe Sheffield și pe Manchester United. Mie unul mi-a fost dor de Premier League și de abia aștept să îi vad din nou la lucru pe băieții lui Jurgen Klopp, dorindu-mi clar o victorie a lui Liverpool la Crystal Palace, însă sunt convins că „ne” așteaptă un duel foarte dificil pe Selhurst Park. În ceea ce privește derby-ul dintre Man City și Chelsea, cred că londonezii pot pleca mâine neîvinși de pe Etihad.